La Liceul Teoretic „Petru Rareș” din Soroca a fost instalat un punct de colectare ECO SAVE pentru deșeuri periculoase. Aici pot fi aduse echipamente electrice și electronice, baterii sau acumulatori uzați. Inițiativa face parte dintr-un contract de colaborare semnat între instituție și Fundația ECO SAVE.
Elevii au participat și la o lecție informativă despre efectele deșeurilor asupra mediului. Au aflat că bateriile aruncate la gunoi pot elibera substanțe toxice care poluează solul, apa și aerul și pot afecta sănătatea oamenilor.
În raionul Soroca, există în total patru puncte de colectare ECO SAVE. Acestea se află la magazinul TOP SHOP din municipiul Soroca, la Primăria Varăncău, la Primăria Nimereuca și la Liceul Teoretic „Petru Rareș”.
Fundația ECO SAVE este autorizată să gestioneze deșeurile electrice, electrocasnice, bateriile, acumulatoarele și ambalajele. AICI poți vedea toate punctele de colectare ECO SAVE din țară.













