Tableta de vineri
Chiar dacă a fost deschis primul cluster și autoritățile de la Chișinău și de la Bruxelles emană un optimism debordant, în ceea ce privește aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană, iar cetățenii sunt în așteptarea perei mălăiețe mesajele care vin din unele capitale europene sunt controversate sau, uneori, se bat cap în cap. Adică, viitorul nostru nici pe departe nu este „bătut” în cuie, iar surprizele, inclusiv cele cu semnul minus, sunt perfect posibile.
Să zicem, în ultima vreme s-a tot vehiculat termenul „cât mai curând posibil”, referitor la aderarea Republicii Moldova și Ucrainei la Uniunea Europeană și noi deja ne vedeam bucuroși la doi pași de finiș, cu laurii la gât, dar…negocierile ar putea fi puse pe STOP, iar cauza ar fi Ungaria care, blochează avansarea Ucrainei și Republicii Moldova, iar calendarul aderării se află sub semnul incertitudinii. Este adevărat că, oficial, Budapesta nu ar avea pretenții față de Chișinău, dar mai are de reglat ceva conturi cu Kievul, atitudinea rezervată a premierului ungar Peter Magyar față de aderarea Ucrainei aducându-ne aminte de predecesorul său Victor Orban. Or, potrivit unor diplomați europeni, formularea „cel mai curând posibil” a fost eliminată și din secțiunea referitoare la Republica Moldova, „pentru a păstra tratamentul egal între cele două state”. Drept dovadă că situația nu este deloc roză pentru ambele țări, Ucraina și Republica Moldova, este și declarația făcută de Peter Magyar, la sfârșitul reuniunii Consiliului European – „Sunt șase clustere în total și nu credem că este o idee bună să le deschidem pe toate deodată, în parte pentru că cerneala pe primul cluster nici măcar nu s-a uscat încă și, în parte, pentru că ar transmite un mesaj greșit țărilor din Balcanii de Vest – Serbia, Albania, Muntenegru și Macedonia de Nord – care muncesc de ani de zile pentru aderarea la UE”. În traducere din limba politicienilor aceasta ar însemna că Chișinăul și Kievul nu sunt cu stea în frunte și că graba în ceea ce privește aderarea nu-și are locul.
Pe de altă parte, potrivit Euronews „Uniunea Europeană a creat premisele pentru separarea procesului de aderare al Republicii Moldova de cel al Ucrainei”. Aceasta ar însemna că s-a terminat cu dilema „cine este locomotiva și cine este vagonul”, fiindcă în opinia oficialilor europeni a venit momentul când Chișinăul trebuie să se desprindă de Kiev, chiar dacă acest subiect este mai mult decât sensibil pentru partea ucraineană, inclusiv pentru cetățenii acestei țări, care suferă enorm de pe urma acestui război nedrept.. Cu toate acestea politica mare nu crede lacrimilor și nu întotdeauna cade pradă sentimentelor și deloc întâmplător, în cadrul summit-ului Uniunea Europeană-Republica Moldova, care a avut loc recent la Bruxelles s-a vehiculat ideea că separarea celor două țări ar putea deveni inevitabilă în curând. La acest summit, președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, declara, cu subiect și predicat, că după deschiderea primului cluster fiecare din cele două țări este pe cont propriu, iar succesul sau insuccesul în promovarea reformelor nu poate fi decât individual pentru fiecare țară. În acest context, nu ar trebui să existe supărări și frustrări, cu atât mai mult ar fi contraproductivă tărăgănarea acestui proces firesc, fiindcă între cele două țări sunt la fel de multe diferențe ca și asemănări.
Apropo, mai mulți analiști și comentatori politici sunt de părerea că, Republica Moldova trebuie, este obligată să profite de contextul favorabil existent, fiindcă în alte condiții, cum ar fi, de exemplu, schimbarea de regimuri în mai multe țări membre ale Uniunii Europene și promovarea unor narațiuni eurosceptice (în acest sens deja există câteva precedente sau tentative de precedente în unele țări), calea noastră spre aderare ar fi mult mai anevoioasă, ca să nu zic compromisă, Doamne ferește. Ziceam și cu alte ocazii că, guvernarea de la Chișinău, fiecare dintre noi trebuie să urgentăm promovarea reformelor și să ne punem drept scop realizarea lor nu până în anul 2030, dar până în anul 2028, până la următoarele alegeri parlamentare. În această ordine de idei, nu trebuie să inventăm bicicleta, în unele cazuri, dar să mergem pe calea bătătorită de București. Zicea zilele acestea domnul Vasile Pușcaș, fost negociator-șef al României pentru aderarea la Uniunea Europeană că, „…Printre avantajele Republicii Moldova în acest proces de aderare ar fi sprijinul și experiența României, existența legislației europene deja traduse în limba română, dimensiunea mai redusă a economiei și posibilitatea unei integrări accelerate prin conectarea la piața românească și europeană… Priviți cazul României și prin ceea ce nu s-a făcut cum trebuie or, experiența Bucureștiului poate servi atât ca model de succes, cât și ca lecție pentru evitarea unor greșeli în parcursul european al Republicii Moldova”.
Și încă ceva care ne-ar permite să visăm mai frumos decât vecinii noștri ucraineni, când este vorba despre aderarea la Uniunea Europeană. Or, pe lângă faptul că conducerile de vârf de la Chișinău și București și-au manifestat, în repetate rânduri, intenția de a vota pentru UNIRE ași putea spune și despre proiectul adoptat tacit de Camera Deputaților, care prevede inițierea procesului de unire a României cu Republica Moldova, dar acest document este produsul inițiativei venite de la madam Șoșoacă care nu-și ascunde dragostea față de Rusia și Putin și, implicit, ar putea mirosi a diversiune și de ridicare a mingii la fileu pentru propagandiștii Kremlinului, care sunt foarte activi pe ambele maluri ale Prutului. Cu toate acestea, proiectul tacit invocă niște prevederi care sunt peste emoții și scenarii sinistre, cum ar fi Actul Final de la Helsinki, care permite modificarea frontierelor prin mijloace pașnice și pe baza acordului dintre state, notificarea partenerilor internaționali și a organizațiilor relevante, inclusiv Uniunea Europeană, NATO, ONU și Statele Unite, în cazul adoptării definitive a legii. Să precizăm că, adoptarea tacită în Camera Deputaților nu reprezintă aprobarea finală a proiectului, iar pentru a produce efecte juridice, acesta trebuie dezbătut și votat de Senat, iar ulterior să parcurgă și etapele prevăzute de legislația română. În astfel de cazuri se zice că, importantă este intenția, precum importantă este și declarația lui Eugen Osmochescu, ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării de la Chișinău, precum că „Republica Moldova va lua în considerare reunificarea cu România dacă drumul său către aderarea la UE este obstrucționat sau blocat”, numind această oportunitate Planul B. Sincer vorbind, de ce Planul B și nu Planul A rămâne la discreția oficialului de la Chișinău, dar mulți comentatori politici au catalogat această „clasificare” drept un gest necalculat și nefericit al ministrului Osmochescu. De aici și concluzia – Chișinăul a avut, are și mereu v-a avea o casă părintească de unde a fost răpit cândva și unde este așteptat aidoma unui fiu rătăcitor. Adică, este foarte probabil, dacă unii lideri europeni nu vor înțelege că Republica Moldova nu-și poate permite luxul de a pierde alegerile parlamentare viitoare, ca planul B să devină nu doar Planul A, dar și unicul plan valabil în conjunctura internațională existentă.
Pe de altă parte, după ce s-au mai încălzit relațiile dintre Kiev și Budapesta, odată cu schimbarea premierului Victor Orban, Ucraina a intrat într-un clinci cu Polonia, după ce președintele Karol Nawrocki a luat decizia de a-i retrage lui Volodimir Zelenski cea mai înaltă decorație a statului polonez – Ordinul Vulturului Alb. Din fierbințeală, liderul de la Kiev a catalogat acest pas al omologului de la Varșovia drept un gest de luptă electorală internă – chipurile, Nawrocki își dorește ca funcția de premier să fie ocupată de omul său, iar pentru a-și atinge scopul urmează exemplul lui Victor Oban, care a pedalat pe ostilitatea față de ucraineni, mărul discordiei fiind atribuirea numelui Armatei Insurecționale Ucrainene unei unități militare ucrainene or, UPA a fost o organizație paramilitară naționalistă acuzată de masacrarea polonezilor în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. La rece, însă, Zelenski a venit cu declarații mai dure, gen „o astfel de strategie a lui Nawrocki se va termina prost”. De aici și altă concluzie – Kievul are o neînțelegere cu Varșovia și acest lucru s-ar putea răsfrânge asupra ritmului de aderare a Ucrainei la Uniunea Europeană și nu are un plan B, cum este în cazul Republicii Moldova.
În fine, acestea sunt doar niște supoziții, care ar putea fi nimic altceva decât o asemănare cu povestea drobului de sare, dar… Formularea „cel mai curând posibil”, când este vorba despre aderarea Republicii Moldova la Uniunea Ucraineană chiar nu permite interpretări ambigue. Mai cu seamă dacă ținem cont de faptul că Bulgaria, iertată să-mi fie doza mică de modestie, nu este peste noi, din mai multe puncte de vedere.
Sau, poate, chiar din toate punctele de vedere.
