Amalgamarea localităților din raionul Soroca este la turații maxime, cu cât se apropie data limită pentru fuzionarea voluntară a primăriilor. Dar nu totul este roz în acest proces, iar un singur vot a decis soarta mai multor sate, chiar dacă majoritatea locuitorilor din Zastânca, Hristici și comuna Ocolina și-ar dori să accepte invitația primăriei Soroca de a se amalgama cu municipiul.
Dar să le luăm pe rând. La 11 mai, la inițiativa primarei Lilia Pilipețchi, Consiliul Municipal Soroca a aprobat inițierea procesului de amalgamare voluntară cu satele Egoreni, Cosăuți, Iorjnița, Holoșnița, Cureșnița, Zastânca, Hristici, Ocolina, Țepilova, Trifăuți, Vasilcău, Inundeni și Ruslanovca.
Propunerea a fost acceptată din prima de satele Egoreni și Hristici, care la ședințele locale au adoptat deciziile respective. Doar că Hristici nu are hotar comun cu municipiul Soroca și poate să fuzioneze doar împreună cu satul Zastânca. Iar aici procesul a fost blocat, între timp satul Egoreni a fost unicul care a continuat procesul de amalgamare cu municipiul Soroca.
Nici comuna Ocolina nu se poate amalgama cu municipiul Soroca, chiar dacă sătenii își doresc în mare parte acest lucru, pe motiv că între oraș și cele două sate din comună, se află Zastânca. Despre aceasta s-a vorbit și în cadrul consultărilor publice organizate de autoritățile locale, dar și pe rețelele de socializare.
Dar să vedem de ce Zastânca se împotrivește. Consiliul local a votat cu 6 voturi „pentru” și 5 „contra”, pentru amalgamarea cu comuna Cosăuți, localitate spre care nu există transport direct, iar zastâncenii ar trebui să meargă vreo 15 kilometri până la acea primărie.
Astfel, un singur vot a făcut diferența și a decis soarta satelor Zastânca, Ocolina, Țepilova și Hristici. Primarul satului Zastânca, Valeriu Covalciuc, consideră că el și sătenii au fost trădați, inclusiv de echipa sa din consiliu, mai ales că la audierile publice nimeni dintre săteni nu a fost pentru amalgamarea cu satul Cosăuți.
Am contactat câțiva consilieri care au adoptat această decizie controversată, dar nu au dorit să ne vorbească despre motivele pentru care interesele sătenilor au fost ignorate. De fapt, majoritatea locuitorilor din Zastânca ar fi pentru amalgamarea cu municipiul Soroca, cam 9 din 10 au ales așa, dacă este să analizăm listele semnate din diferite mahalale ale localității. Despre aceasta s-a vorbit și în cadrul unei adunări în curtea primăriei.
Primara de Soroca ne-a declarat că autoritățile municipale au făcut tot ce-i posibil pentru a convinge satele din preajmă, pentru a crea o primărie comună, dar decizia o ia totuși fiecare comunitate aparte. Printre primăriile care au refuzat invitația municipiului Soroca este și Vasilcău, acolo consilierii au decis că mai bine ar fi să se amalgameze cu satele Trifăuți și Racovăț.
În comparație cu celelalte sate, doar aici nu s-a decis deocamdată unde va fi primăria, atât Vasilcău cât și Racovăț vor ca primăria să rămână în localitatea lor. Dacă cele trei sate vor găsi un compromis privitor la sediul primăriei și se vor amalgama voluntar în termenul legal, comunitățile vor avea de câștigat.
Între timp, în alte sate ale raionului au loc ședințele Grupurilor de Lucru Comun, unde se trasează viziuni și se stabilesc priorități. Unul dintre aceste grupuri a adunat reprezentanții primăriilor Ocolina, Pârlița, Schineni, Regina Maria și Hristici. După cum este și firesc pentru o democrație, sunt și voci care contestă procesul de amalgamare, și nu-i vorba ideea în sine, cât de cum anume se desfășoară. Cu toate că fiecare din aceste sate și-ar fi dorit ca primăria să rămână anume la ei în localitate, reprezentanții satelor au găsit un numitor comun și au stabilit că primăria va fi în satul Ocolina. În prezent în raionul Soroca sunt 35 de primării, după amalgamare vor rămâne 10 primării, în care vor intra cele peste 60 de sate din raion.
Procesul de amalgamare continuă, și cu toate că s-a declarat peste tot că în primul rând se va ține cont de interesul și opinia cetățenilor, în practică situația ne arată altceva. Iar faptul că un singur vot a decis soarta a câteva mii de locuitori, este probabil nu doar problema în acei consilieri locali și în interesul lor, cât și vina cetățenilor care la alegeri mandatează consilierii fără a înțelege adesea că au responsabilitatea de a alege, și nu doar de a vota o listă venită de la un partid, indiferent de care este el.














