Un bărbat din nordul Republicii Moldova a fost condamnat la plata unei amenzi penale de peste 28.000 de lei după ce a împușcat un câine maidanez în apropierea locuinței sale, acțiune comisă în public și în prezența martorilor. Incidentul, care a stârnit reacții puternice în comunitate, a fost calificat de instanță drept „tratare cu cruzime a animalelor”, pedepsită de Codul Penal al Republicii Moldova.
Fapta a avut loc pe 6 februarie 2025, între orele 17:00 și 18:00, în apropierea unei gospodării dintr-un sat din nordul țării. Potrivit materialelor din dosar, inculpatul, deținător legal al unei arme de vânătoare IJ 27E, a tras intenționat asupra unui câine maidanez, ucigându-l pe loc. Doi martori oculari au confirmat incidentul.
În timpul procesului desfășurat la Judecătoria Drochia, inculpatul și-a recunoscut integral vinovăția și a solicitat judecarea cauzei în baza probelor administrate în faza urmăririi penale, renunțând la prezentarea altor dovezi. Bărbatul a relatat că ar fi fost încurajat indirect de un paznic să „înlăture” câinele care adusese scutece murdare din curtea sa. „A luat arma din safeu și când câinele s-a apropiat de poartă, a efectuat o împușcătură în acesta. După ce l-a împușcat, l-a pus în sac și l-a îngropat.”
Judecătorii au constatat că acțiunile comise reprezintă o infracțiune prevăzută de art. 222¹ alin. (2) lit. a) din Codul Penal – cruzime față de animale, soldată cu moartea acestora și comisă în public. Deși nu au fost identificate circumstanțe agravante sau atenuante, instanța a apreciat că bărbatul a colaborat cu ancheta, s-a căit sincer și nu are antecedente penale.
Pe baza acestor considerente, judecătorul a dispus aplicarea unei amenzi de 565 unități convenționale, echivalentul a 28.250 lei. Arma folosită, 21 de cartușe și o husă au fost confiscate și urmează a fi predate Ministerului Afacerilor Interne. De asemenea, până la rămânerea definitivă a sentinței, inculpatul nu are voie să părăsească țara.
Cazul scoate în evidență importanța aplicării legii în protecția animalelor și faptul că actele de cruzime, chiar aparent izolate, pot atrage sancțiuni penale semnificative. De asemenea, sentința transmite un mesaj clar: violența împotriva animalelor, indiferent de motiv sau context, nu va fi tolerată de sistemul judiciar. Sentința poate fi contestată în termen de 15 zile, doar în ceea ce privește erorile procesuale sau severitatea pedepsei.