Invitată la un episod al Podcastului „OBSERVATORUL”, Alina Mîțu, absolventă a Liceului Teoretic „Constantin Stere” din Soroca, a vorbit deschis despre susținerea părinților și alegerea profesiei.
În cadrul unei conversații sincere și pline de reflecții personale, Alina Mîțu a rememorat în Podcastul „OBSERVATORUL” începuturile sale, dezvăluind cum părinții au jucat un rol esențial în dezvoltarea sa personală, oferindu-i libertatea de a-și urma propriile visuri.
„Părinții nici n-au încercat să mă facă medic, fiindcă ca cei mai buni prieteni mi-au respectat dreptul la alegere. Din copilărie am fost o fire mai rebelă și mai revoluționară, ceea ce m-a ajutat să-mi impun punctul de vedere”, a mărturisit Alina în cadrul podcastului.
Povestea Alinei Mîțu, prezentată în Podcastul „OBSERVATORUL”, este exemplul elocvent al unei generații care îmbină libertatea de alegere cu responsabilitatea implicării civice, contribuind activ la conturarea viitorului european al Moldovei.
Vedeți AICI podcastul integral cu Alina Mîțu.