Siguranța copiilor, pusă în practică la Tabăra „La Dumbrava” printr-un exercițiu de intervenție

0
19

La Tabăra de odihnă pentru copii „La Dumbrava” a fost organizată o activitate practică dedicată siguranței în situații de urgență, cu participarea reprezentanților Direcția Situații Excepționale Soroca. Acțiunea a avut drept scop instruirea copiilor și familiarizarea acestora cu modul corect de reacție în caz de incendiu sau alte situații de risc.

În cadrul exercițiului, salvatorii au organizat o simulare de incendiu în incinta taberei, recreând un scenariu în care un copil era accidentat și avea nevoie de intervenția echipelor specializate. Beneficiarii taberei au urmărit și au participat activ la desfășurarea exercițiului, învățând importanța păstrării calmului, respectării indicațiilor salvatorilor și colaborării în situații de urgență.

Reprezentanții Direcției Situații Excepționale au prezentat copiilor modul de intervenție în astfel de cazuri, explicând pașii care trebuie urmați pentru evacuarea în siguranță și acordarea primului ajutor până la sosirea echipelor specializate.

Organizatorii taberei au apreciat profesionalismul și implicarea salvatorilor, menționând că astfel de activități contribuie la dezvoltarea spiritului civic și la formarea unor deprinderi esențiale pentru protejarea vieții și sănătății.

Prin asemenea exerciții, copiii își consolidează cunoștințele despre prevenirea situațiilor de risc și învață cum să reacționeze responsabil în cazul producerii unor incidente, transformând lecțiile de siguranță într-o experiență practică și utilă.


  • ETICHETE
  • EC
Articolul precedentPeste 4.300 de cetățeni din trei sate – Racovăț, Slobozia-Vărăncău și Slobozia-Cremene, vor avea acces la apă din râul Nistru
OdN
fondat la 3.11.1998, înregistrat la Camera Înregistrărilor de Stat, membru al Asociaţiei Presei Independente afiliate WAN (Organizaţiei Internaţionale a Ziarelor) din anul 1999, este primul ziar din câmpia Sorocii, care este inclus în Catalogul ÎS "Poşta Moldovei", apare în limba română

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.