Profesorii din învățământul primar, instruiți în utilizarea roboților educaționali

0
45

Peste 70 de cadre didactice din învățământul primar și-au dezvoltat competențele digitale în cadrul atelierului practic „Inovație în educație”. Instruirea s-a axat pe folosirea tehnologiei la lecții și în activitățile cu elevii. 

Atelierul a fost organizat de Ministerul Educației și Cercetării, în parteneriat cu Shape Robotics. Activitatea face parte din Proiectul „Îmbunătățirea Calității Educației”, finanțat de Banca Mondială. Scopul a fost sprijinirea profesorilor în utilizarea echipamentelor moderne la clasă.

Participanții au lucrat cu roboțeii educaționali Kubo și cu ochelari VR. Învățătorii au învățat să folosească comenzi simple și instrucțiuni clare pentru a ghida roboții pe trasee formate din elemente grafice. Activitățile au fost adaptate pentru elevii din clasele primare.

Cadrele didactice au creat sarcini didactice care pot fi aplicate la matematică, limba română și științe. Profesorii spun că tehnologia interactivă ajută elevii să își dezvolte literația, numerația, orientarea spațială și gândirea logică. De asemenea, copiii învață mai ușor prin explorare și joc.

La instruiri au participat învățători din școlile care beneficiază de dotări prin proiectul finanțat de Banca Mondială. Fiecare instituție a decis ce echipamente să achiziționeze. În total, 200 de școli din țară au primit echipamente, mobilier și materiale didactice.

Dintre aceste instituții, 30 de școli au ales să cumpere seturi de robotică. În total, au fost achiziționate 77 de seturi. Aceste dotări contribuie la îmbunătățirea calității procesului educațional și la adaptarea școlii la cerințele actuale.


  • ETICHETE
  • DC
Articolul precedentInvitație la „Din zodia lirei…” – poezia care se aude, muzica ce rostește cuvântul
Articolul următorDe ce tot mai mulți moldoveni aleg să renunțe la alcool – trend sau nevoie?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.