Bibliotecile din raionul Soroca au lansat ieri proiectul cultural „Eminescu ne unește”, o inițiativă dedicată Anului Mihai Eminescu 2025. Activitatea a avut loc în satul Dubna și a reunit bibliotecarele din echipa BUM, un grup care colaborează pentru promovarea lecturii și a valorilor culturale în localitățile rurale. Din echipă fac parte Galina Negoiță din Vădeni, Crina Istratiuc din Parcani, Ludmila Sotnic din Baxani, Maria Lupu din Vasilcău, Ana Paveliuc din Bădiceni și Tatiana Sochircă din Dubna.
Proiectul urmărește să aducă opera poetului în atenția comunităților și să încurajeze activitățile culturale în biblioteci. Genericul întâlnirii a fost „Eminescu ne-a adunat, prietenia ne-a legat”.
Administrațiile locale au avut un rol important în susținerea bibliotecilor. La eveniment au participat Elena Sochircă, primar al satului Dubna, Viorica Prisacari, primar al satului Parcani, Igor Rusu, primar al satului Baxani și Valentina Struc, secretara Consiliului din Vasilcău. Prezența lor a fost apreciată de bibliotecare, care au vorbit despre investițiile și sprijinul oferit în modernizarea acestor instituții culturale.
Evenimentul a avut și invitați de onoare. Tamara Cosciug, specialist superior în cadrul Secției Cultură și Turism Soroca, a vorbit despre importanța colaborării în domeniul cultural. Dumneaei a interpretat și o romanță pe versuri eminesciene, moment care a atras aplauzele celor prezenți. Printre oaspeți s-a aflat și Viorica Gaja, director al Bibliotecii Municipale „Mihai Sadoveanu”, cunoscută pentru activitatea sa de promovare a lecturii.
Larisa Prisacari, metodistă în biblioteconomie, a încurajat dezvoltarea proiectelor comune dintre biblioteci, iar profesoara și autoarea Valentina Sochircă a prezentat versuri din creația proprie. Întreaga activitate a fost documentată de Mariana Gîsca, conducător al cercului „Tânărul Jurnalist” al Centrului de Creație „Speranța”.
Programul a inclus două scenete interpretate de bibliotecarele echipei BUM. „Borta Vântului” și „Catinca și Ileana la Cultură”, prezentată de Tatiana Sochircă și Liudmila Sotnic, au adus multă energie și au demonstrat potențialul artistic al bibliotecarelor.
Activitatea s-a încheiat cu semnarea unui Acord de parteneriat între cele șase biblioteci ale echipei BUM și Centrul de Creație „Speranța”. Documentul marchează începutul unei colaborări menite să dezvolte proiecte culturale dedicate lecturii și operei eminesciene.
În anul dedicat poetului nepereche, bibliotecile din raionului Soroca demonstrează că Eminescu nu este doar o moștenire culturală, ci o punte între oameni, comunități și idealuri. Eminescu ne unește – astăzi, ca și odinioară.













