Ziua Poliției de Frontieră a fost marcată printr-un eveniment dedicat mentorilor la Soroca / GALERIE FOTO

0
394

Pe 20 iunie, cu ocazia Zilei Poliției de Frontieră, la Sectorul Poliției de Frontieră Soroca din cadrul Direcției Regionale Nord a fost organizată o activitate cu genericul „O zi la frontieră pentru mentori”.

La activitate au participat atât angajați actuali ai instituției, cât și mentori care, prin experiența și dăruirea lor, au jucat un rol esențial în dezvoltarea profesională a celor mai buni polițiști de frontieră din ultimii cinci ani. Evenimentul a oferit ocazia unor dialoguri inspiraționale, dar și a unor demonstrații practice care au prezentat munca polițiștilor de frontieră.

Cei prezenți au avut ocazia să vadă echipamentele folosite la frontieră, să participe la discuții motivaționale și să urmărească activități demonstrative. De asemenea, conducerea Inspectoratului General al Poliției de Frontieră (IGPF) a fost prezentă și a vorbit despre importanța mentoratului în creșterea profesională a angajaților și în păstrarea unei imagini pozitive a instituției.

Scopul evenimentului a fost de a promova valorile Poliției de Frontieră în rândul societății și de a pune în lumină importanța mentorilor în formarea profesională a tinerilor polițiști.

Evenimentul face parte dintr-o serie de acțiuni dedicate Zilei Poliției de Frontieră și vine să reafirme angajamentul instituției pentru promovarea valorilor profesionale și întărirea legăturilor între generații.


  • ETICHETE
  • DC
Articolul precedentCât trebuie fiartă corect dulceața, în funcție de fructe
Articolul următorExistă un fluture care sperie prădătorii cu aripile sale

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.