Festivalul Internațional de Muzică Corală și Instrumentală „Dumitru Georgescu-Kiriac”, unul dintre cele mai importante evenimente dedicate muzicii corale și instrumentale din România, a reunit, în perioada 25–28 iunie, formații artistice din mai multe țări. Printre acestea s-a numărat și Corul „Divinitate” din Soroca, care a reprezentat cu succes Republica Moldova și ținutul sorocean pe scena prestigiosului festival.
Colectivul din Soroca, condus artistic de Ion Rotari, având-o la pupitrul dirijoral pe Tamara Coșciug și acompaniat de Anatol Tacu, a impresionat prin profesionalism și calitatea interpretării, promovând tradiția muzicii corale din Republica Moldova într-un cadru internațional.
Festivalul, ajuns la cea de-a XXXIII-a ediție, este dedicat memoriei compozitorului Dumitru Georgescu-Kiriac și își propune să promoveze muzica corală de valoare, încurajând dialogul artistic și schimbul de experiență între generații și culturi.
Directorul artistic al corului, Ion Rotari, a menționat că participarea la acest festival a fost o experiență deosebită, oferind ansamblului posibilitatea de a împărtăși scena cu formații corale din România, Republica Moldova, Grecia și Turcia.
„Participarea Corului «Divinitate» la Festivalul Internațional de Muzică Corală și Instrumentală «D.G. Kiriac» – ediția a XXXIII-a a reprezentat o experiență deosebită, oferindu-ne prilejul de a împărtăși muzica corală alături de formații corale din România, Republica Moldova, Grecia și Turcia. Ne întoarcem acasă cu amintiri frumoase, noi prietenii și inspirație pentru proiectele viitoare”…














