Într-o perioadă în care turismul capătă o amploare tot mai mare, iar presiunea asupra patrimoniului natural și cultural devine o provocare reală, autoritățile din Soroca atrag atenția asupra comportamentului responsabil al turiștilor. Pentru a proteja și valorifica frumusețea regiunii, dar și pentru a asigura o experiență plăcută tuturor celor care o vizitează, a fost elaborat un Cod de Conduită pentru Turiști Responsabili.
Marina Omelcenco, specialistă în cadrul Secției Cultură și Turism Soroca, ne-a vorbit despre importanța acestui ghid de bune practici:„Este important ca turiștii să nu fie doar consumatori de peisaje și obiective, ci și parteneri ai comunităților locale. Prin acest cod de conduită, vrem să încurajăm un turism sustenabil, care respectă natura, cultura și oamenii locului.”
Turiștii sunt îndemnați să se documenteze despre destinația aleasă, să respecte religiile, tradițiile și valorile locale și să evite comportamentele care pot afecta negativ comunitatea gazdă.
Să admire, să experimenteze și să împărtășească impresii, dar fără a deteriora locurile vizitate sau a deranja pe cei din jur. Vestimentația adecvată, comportamentul decent și respectul pentru natură sunt esențiale.
Turiștii sunt sfătuiți să nu deterioreze obiectivele turistice, să nu scrijelească arborii, să nu lase urme în natură, iar deșeurile să fie aruncate doar în locuri special amenajate.
Se recomandă păstrarea liniștii, evitarea zgomotelor excesive, ascultarea muzicii doar în căști și solicitarea permisiunii înainte de a fotografia persoane sau proprietăți private.
Vizitatorii sunt încurajați să consume produse locale, să participe la evenimentele tradiționale, să achiziționeze obiecte realizate de meșteșugari autohtoni și să apeleze la ghizi locali.
Codul atrage atenția și asupra risipei: reducerea consumului de apă și energie, alegerea transportului public sau a bicicletei, evitarea porțiilor excesive și combaterea risipei alimentare sunt doar câteva dintre recomandările incluse.
Un mesaj clar este și cel legat de cerșetorie: turiștii sunt îndemnați să nu ofere bani copiilor sau adulților care cerșesc, pentru a nu perpetua acest fenomen.
„Vacanța trebuie să fie o bucurie pentru toți – și pentru turiști, și pentru localnici. Respectul reciproc și grija față de patrimoniul comun ne asigură tuturor o experiență mai valoroasă și mai durabilă,” a subliniat Marina Omelcenco.