Parohia „Sfinții Martiri Brâncoveni” din municipiul Soroca a organizat o seară duhovnicească dedicată Sfintei Mărturisitoare Blandina de la Iași, în contextul proclamării locale a canonizării acesteia. Evenimentul religios a avut loc după ceremonia desfășurată sâmbătă, 23 mai 2026, la Biserica „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Chișinău, unde au participat ierarhi, clerici și credincioși de pe ambele maluri ale Prutului.
Pentru credincioșii din Basarabia, canonizarea Sfintei Blandina are o însemnătate aparte, deoarece sfânta s-a născut pe acest pământ, iar viața sa este considerată un exemplu de credință, răbdare și jertfă.
În cadrul serii duhovnicești organizate la Soroca, participanții au avut posibilitatea să afle mai multe despre viața și suferințele Sfintei Blandina. Activitatea a inclus prezentarea cărții „Suferințele mamei Blandina, o martiră a Siberiei”, care vorbește despre încercările prin care a trecut sfânta și despre puterea credinței sale.
Cartea a fost prezentată de profesoara Ana Bejan, enoriașă a parohiei, care a vorbit cu emoție despre exemplul lăsat de Sfânta Blandina și despre importanța păstrării credinței în momentele grele ale vieții.
Participanții au urmărit și un documentar realizat la proclamarea locală a canonizării de la Iași, care a redat momentele importante ale evenimentului religios.













