Parteneriat educațional între Școala Gimnazială nr. 66 din București și Liceul Teoretic „Ion Creangă” din Soroca / VIDEO

0
132

În baza parteneriatului educațional dintre Școala Gimnazială nr. 66 din municipiul București și Instituția Publică Liceul Teoretic „Ion Creangă” din municipiul Soroca, a fost realizat proiectul comun „De la inimă la inimă”, în cadrul căruia s-a desfășurat și activitatea „Vitamine pentru un copil ca mine”.

Proiectul a avut drept scop promovarea solidarității, incluziunii sociale și a sprijinului reciproc între elevi, fiind destinat atât copiilor cu dizabilități, cât și elevilor care dau dovadă de succese la învățătură. În cadrul activităților desfășurate la IPLT „Ion Creangă” din Soroca, beneficiarii au primit daruri constând în hăinuțe, încălțăminte, fructe, dulciuri și alte bunuri necesare. Parteneriatul dintre cele două instituții de învățământ evidențiază rolul esențial al colaborării educaționale în formarea unor tineri responsabili și solidari, precum și importanța proiectelor cu impact social în comunitate.

Reportaj realizat în cadrul studioului pentru tineri MoJo, de la „Observatorul de Nord”, dacă vrei să faci parte din echipa noastră, ne poți scrie AICI.

Realizator: Maria Șevciuc

Articolul precedentLilia Pilipețchi: „În 2025 avem în reparație 1,9 km de drumuri, dar în municipiu sunt în total aproximativ 200 de km” / VIDEO
Articolul următorUn microbuz școlar din cele 23 donate astăzi va ajunge la Soroca, unde circa 1200 de elevi sunt transportați zilnic la școală
OdN
fondat la 3.11.1998, înregistrat la Camera Înregistrărilor de Stat, membru al Asociaţiei Presei Independente afiliate WAN (Organizaţiei Internaţionale a Ziarelor) din anul 1999, este primul ziar din câmpia Sorocii, care este inclus în Catalogul ÎS "Poşta Moldovei", apare în limba română

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.