Duminică, 17 august 2025, Soroca a fost gazda unui grup impresionant de aproximativ 60 de motocicliști veniți tocmai din Polonia, participanți la cel de-al XXV-lea Międzynarodowy Motocyklowy Rajd Katyński. Aflat pe un traseu european de amploare, grupul de motocicliști a poposit pentru câteva ore pe malul Nistrului, oprindu-se la unul dintre cele mai cunoscute simboluri ale Moldovei – Cetatea Soroca.
Oaspeții polonezi au avut parte de o scurtă excursie ghidată, unde s-a vorbit despre legătura istorică dintre polonezi și moldoveni, dar și despre rolul fortăreței în apărarea hotarelor țării. Vizita a fost și un prilej de întâlnire cu comunitatea locală, care i-a primit cu căldură pe motocicliștii patrioți veniți din Polonia.
Asociația Poloneză Międzynarodowy Motocyklowy Rajd Katyński – organizație care de 25 de ani călătorește prin regiunile de la răsărit ale Republicii Polone și vizitează locurile unde locuiesc polonezi – are drept scop nu doar aventura pe două roți, ci și descoperirea și cinstirea locurilor legate de istoria și cultura poloneză din afara granițelor. Anul acesta, traseul a început la Varșovia și include opriri în Lituania, Belarus, Ucraina, Republica Moldova, dar și în România, Bulgaria, Grecia, Albania, Muntenegru, Bosnia și Herțegovina, Serbia, Ungaria și Slovacia, urmând ca participanții să revină în Polonia.
Reportaj video realizat în cadrul studioului pentru tineri MoJo, de la „Observatorul de Nord”, dacă vrei să faci parte din echipa noastră, ne poți scrie AICI.
Reporter MoJo: Ecaterina Muntean














