Noi medicamente compensate de la 1 ianuarie 2026: sunt vizați pacienții cu diabet zaharat, hipertensiune arterială și cu afecțiuni care necesită anticoagulare

0
73

 Compania Națională de Asigurări în Medicină /CNAM/ a aprobat includerea a trei noi denumiri comune internaționale în lista medicamentelor compensate din fondurile de asigurare medicală obligatorie. Noile preparate vor fi disponibile pentru pacienți de la 1 ianuarie 2026 și vizează tratamentul diabetului zaharat, hipertensiunii arteriale și al afecțiunilor care necesită anticoagulare, transmite moldpres.md.

Potrivit CNAM, pentru pacienții cu diabet zaharat de tip 2, lista va fi completată cu un preparat pe bază de Sitagliptinum + Metforminum, compensat parțial. Acesta contribuie la controlul glicemiei și la reducerea riscului de complicații, iar aproximativ 8 000 de persoane urmează să beneficieze anual de acest tratament.

În cazul hipertensiunii arteriale, va fi compensată combinația Valsartanum (160 mg) + Hydrochlorothiazidum (12,5 mg), disponibilă gratuit sub două denumiri comerciale. Autoritățile susțin că preparatul combinat va facilita respectarea tratamentului și va asigura un control mai eficient al tensiunii arteriale.

Totodată, în lista medicamentelor compensate a fost introdus Apixabanum, în doze de 2,5 mg și 5 mg, compensat parțial. Acest anticoagulant modern este utilizat pentru prevenirea formării cheagurilor de sânge, fiind recomandat pacienților supuși intervențiilor chirurgicale de protezare a șoldului sau genunchiului, persoanelor cu fibrilație atrială, tromboză venoasă profundă sau embolie pulmonară. În fiecare an, circa 1 600 de pacienți vor beneficia de acest tratament, pentru care se vor aloca aproximativ 4,7 milioane de lei.

Decizia de completare a listei medicamentelor compensate a fost adoptată în ședința din 5 decembrie a Consiliului pentru medicamente compensate, urmând să intre în vigoare la începutul anului viitor.

Programul medicamentelor compensate este gestionat de CNAM, având drept obiectiv accesul echitabil al pacienților la tratamente esențiale. Lista este actualizată periodic, în funcție de necesitățile de sănătate publică și de recomandările specialiștilor.


  • ETICHETE
  • VC
Articolul precedentPlăți compensatorii pentru bugetarii cu un salariu mai mic de 6.300 de lei, de la 1 ianuarie 2026
Articolul următorÎncepând cu 1 septembrie 2026. în clasa a IV ar putea fi reîntroduse notele
OdN
fondat la 3.11.1998, înregistrat la Camera Înregistrărilor de Stat, membru al Asociaţiei Presei Independente afiliate WAN (Organizaţiei Internaţionale a Ziarelor) din anul 1999, este primul ziar din câmpia Sorocii, care este inclus în Catalogul ÎS "Poşta Moldovei", apare în limba română

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.