Medic obstetrician-ginecolog – condamnat după decesul unei femei însărcinate. I-a lezat organele vitale în timpul unei intervenții chirurgicale

0
611

Procuratura Căușeni, Oficiul Ștefan Vodă informează despre pronunțarea unei sentințe de condamnare într-o cauză penală de învinuire a unui bărbat, care deținea funcția de șef al secției obstetrico-ginecologice a Spitalului raional Ștefan Vodă, pentru încălcarea din neglijență a regulilor și metodelor de acordare a asistenței medicale, faptă soldată cu decesul unei paciente, informează procuratura.md.

Prin hotărârea Judecătoriei Căușeni, sediul Ștefan Vodă, inculpatul a fost condamnat la 1 an și 6 luni închisoare cu interdicția de a exercita profesia de lucrător medical pe o perioadă de 2 ani. Executarea pedepsei cu închisoarea a fost suspendată condiționat pe un termen de probă de 1 an, perioadă în care inculpatul trebuie să respecte obligațiile stabilite de organul de probațiune.

Procurorii vor contesta sentința cu apel, solicitând o pedeapsă mai aspră.

Potrivit probelor administrate, în iunie 2022, inculpatul, având atribuții de organizare și coordonare a activității medicale, aprobare a internărilor, evaluarea pacienților și organizarea transferurilor către instituții medicale superioare, manifestând neglijență față de obligațiile de serviciu, nu a redirecționat o femeie însărcinată, în vârstă de 28 de ani, care avea o sarcină cu risc sporit, către o instituție medicală corespunzătoare (instituție medicală de nivelul II-III), internând-o într-un spital incompatibil pentru starea sa (instituție medicală de nivelul I), unde se acordă ajutor doar în caz de naștere fiziologică.

Când gravida a acuzat scurgerea lichidului amniotic și dureri, medicul a luat decizia de a finaliza sarcina prin operație cezariană, la locul adresării. Astfel, pacienta a fost transferată în sala de operație, fiind efectuată operația cezariană.

În timpul operației cezariene, medicul, manevrând cu obiecte înțepător-tăietoare, din imprudență, a lezat artera uterină stânga și polul inferior al rinichiului drept al pacientei. În perioada postoperatorie, starea ei nu a fost monitorizată corespunzător, iar sursa hemoragiei nu a fost identificată la timp, ceea ce a condus la agravarea stării de sănătate și, în final, la deces.

Expertiza medico-legală a stabilit că încălcările admise de medic au fost cauza directă a hemoragiei masive, șocului hemoragic și decesului femeii.

În scopul mușamalizării acțiunilor ilegale, inculpatul a dispus completarea unor acte medicale cu date false, pentru a ascunde neglijența sa și pentru a crea impresia că intervenția era una urgentă, deși pacienta trebuia redirecționată către o altă instituție medicală competentă pentru astfel de cazuri.

Instanța a mai dispus încasarea în mod solidar de la inculpat și de la IMSP „Spitalul Raional Ștefan Vodă” în beneficiul succesorului victimei a prejudiciului moral în sumă de 400.000 lei, precum și a despăgubirii pentru pierderea întreținătorului copiilor minori, până la atingerea majoratului acestora, în cuantum de 1/3 din salariu mediu lunar pe economie.

Până la pronunțarea unei hotărârii definitive de condamnare, inculpatul beneficiază de prezumția de nevinovăție.


Articolul precedentTeatrul „Veniamin Apostol”: Aniversare și omagiu în aceeași seară / VIDEO
Articolul următorMinisterul Muncii și Protecției Sociale câștigă procesul împotriva Consiliului raional Soroca: a blocat reforme esențiale în domeniul asistenței sociale
OdN
fondat la 3.11.1998, înregistrat la Camera Înregistrărilor de Stat, membru al Asociaţiei Presei Independente afiliate WAN (Organizaţiei Internaţionale a Ziarelor) din anul 1999, este primul ziar din câmpia Sorocii, care este inclus în Catalogul ÎS "Poşta Moldovei", apare în limba română

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.