O femeie din Soroca a fost amendată de instanță după ce fiul ei minor a căzut de la geam, incident în urma căruia copilul a suferit leziuni corporale medii. Judecătoria Soroca a stabilit că mama, nu și-a îndeplinit obligațiile părintești de supraveghere, fiind recunoscută vinovată de contravenția prevăzută la art. 63 alin. (2) din Codul Contravențional.
Potrivit materialelor examinate de instanță, la 19 august 2025 minorul s-a jucat singur în locuință. În lipsa unui adult care să-l supravegheze, copilul a urcat pe pervazul ferestrei și a căzut, suferind traumatisme medii confirmate ulterior prin raportul medico-legal.
Incidentul a declanșat procedura contravențională: procurorul a pornit acțiunea împotriva mamei, iar la 27 octombrie dosarul a fost înaintat instanței spre examinare.
În ședința publică, procurorul a solicitat aplicarea sancțiunii contravenționale, iar femeia nu s-a prezentat, deși fusese citată legal. Instanța a dispus examinarea cauzei în lipsa sa. Judecătorul a reținut că probele din dosar — inclusiv procesul-verbal de la fața locului, două rapoarte medico-legale și declarațiile mamei — confirmă lipsa supravegherii adecvate. Totodată, instanța a constatat că nu există circumstanțe care să atenueze sau să agraveze răspunderea contravențională.
În baza art. 63 alin. (2) Cod contravențional, instanța a aplicat o amendă de 10 unități convenționale (500 lei). Femeia are posibilitatea de a achita jumătate din sumă dacă o plătește în termen de trei zile lucrătoare de la data comunicării deciziei.
Pe lângă amendă, mama a fost obligată să achite cheltuieli judiciare de 640 lei, aferente examinării medico-legale realizate în proces. Hotărârea poate fi contestată la Curtea de Apel Nord în termen de 15 zile.














