Ultimul imbold în scrierea acestui articol mi-a fost oferit de un comentariu la o postare de pe Facebook. Postarea conținea o critică indirectă și foarte vagă a actualei puteri politice de la Chișinău, identificată cu Maia Sandu. Autorul comentariului, un jurnalist care chiar deunăzi se lăuda că provine din fostele organe ale miliției sovietice, s-a alăturat „suferințelor” celui cu postarea, totodată dojenindu-l pentru faptul că, de rând cu alți „rătăciți”, nu i-au ascultat cu ani în urmă avertizarea că vor ajunge să regrete amarnic de vor vota cu Maia Sandu și partidul ei.
Nu aș fi reacționat dacă respectivul comentator nu s-ar distinge prin reacții ostile constante, care de care mai acide, la orice suflu critic vânturat pe rețele privind subiectul predilect al interesului său, reacția volens-nolens developându-se ca parte a unui sistem.
Cui nu convine Maia Sandu?
Încercând să fie prudent, autorul comentariului nu spune dacă avertizarea lui competentă de a nu vota cu Maia Sandu era însoțită și de îndemnul lucid al jurnalistului bine informat de a susține candidatul care a reprezentat alternativa politică a acesteia în respectivele alegeri. Acest îndemn însă este lesne de înțeles, el se deduce.
Ne amintim, fără a ne forța memoria, că atât în alegerile prezidențiale din 2016, cât și în cele prezidențiale din 2020, alternativa Maiei Sandu a fost agentul de influență al Kremlinului Dodon. În runda din 2016, Dodon a fost ajutat de Moscova și susținut indirect, dar eficient și la modul practic, de Plahotniuc. În consecință, Moscova și Dodon au ieșit „învingători”. În 2020, schema s-a repetat deja fără Plahotniuc care a dat bir cu fugiții în iunie 2019, Moscova ajutându-l pe Dodon din răsputeri și de data aceasta, iar secundanții fiind alde condamnatul Șor, pro-rusul Usatîi și alții. Moscova a pierdut, dovedind o dată în plus că promovarea la șefia statului a lui Dodon în 2016 a fost „opera” lui Plahotniuc.
La alegerile parlamentare din 2019 (decalate din 2018) și la cele anticipate din 2021, forțele alternative care contau erau aproximativ aceleași. În scrutinul din 2019 – Plahotniuc (PDM), Dodon (PSRM), Șor (PȘor) și Voronin (PCRM) care nu a trecut pragul. În cel din 2021 – Dodon-Voronin (Blocul PSRM+PCRM=BECS), Filip+Plahotniuc din „exil” (PDM) și Șor (PȘor).
În 2019, Maia Sandu se folosește de Dodon (PSRM) pentru a-l scoate din joc pe Plahotniuc, iar în 2021, sprijinită pe susținerea masivă a electoratului, îi reduce la neputință de putere politică decisivă deja pe Dodon și Șor. Dovedind caracter, capabilitate de manevrare în condiții extrem de nefavorabile, capacitate de a scoate societatea din captivitatea criminal-oligarhică și de a urma un parcurs istoric abandonat cu rea-credință de puteri pro-rusești revanșarde, Maia Sandu acumulează încrederea quasi majoritară a populației. Iar aceasta se capitalizează în putere politică exprimată în formă covârșitoare și categorică în favoarea Maiei Sandu și a partidului fondat de ea – PAS – în cadrul ciclurilor electorale următoare din 2024 și 2025.
Aceasta este scurta poveste cu alternativele politice reale care au contat în acele bătălii electorale memorabile. Indiferent de componența acestora, elementul criminal și trădător de interes național s-a manifestat cu preponderență în structura și activitatea lor. Și în mod cert, întreg ansamblul de politici promovate de aceste forțe în plan intern și extern atunci când au deținut puterea, dar și în afara ei, a fost pliat pe interesul geopolitic al Moscovei, pe dorința nedisimulată a ei de a menține Republica Moldova în sfera intereselor ei imperiale. Răspunsul la întrebarea din subtitlu „Cui nu convine Maia Sandu?” este fără echivocuri: Kremlinului.
În această logică, întrebarea pe care o întoarcem către comentatorul vizat, dar și către alți critici de pe rețele, aparent singuratici, dar pe care adunându-i se dovedesc a fi divizii locale monstruoase ale unei furibunde armate agresive străine: în mâna lor, a acestor forțe hoațe și trădătoare trebuia lăsată puterea și în deceniul următor celui pe care și l-au atribuit spre devorare, spre nenorocirea populației Republicii Moldova?
Critica de fațadă și arsenalul propagandei anti-Sandu
Schimbarea de paradigmă în orientarea geopolitică a Republicii Moldova odată cu venirea la timona statului a Maiei Sandu și a partidului pe care se sprijină nu a putut rămâne fără urmări. Reluarea aproape că de la început a procesului de integrare europeană, apropierea de România și aprofundarea relațiilor pe toate palierele vieții cu acestea, au întețit și diversificat atacurile regimului Putin împotriva Republicii Moldova. Lovituri în rafale – politice, diplomatice, energetice, electoral-subversive – au țintit întăriturile aproape că inexistente ale micului și șubredului stat. Republica Moldova a devenit a doua cea mai atacată de către Rusia lui Putin țară din Europa, după Ucraina invadată direct de către armata rusă. Ținta predilectă a fost Maia Sandu, considerată sufletul politic și coloana vertebrală administrativă a statului asediat. Atacurile politice la adresa ei au concurat cu atacurile la persoană, care de care mai indecente și mai imbecile. Artileria grea a acestei categorii de scabrozități a fost asigurată cu ghiulele de componenta imorală – politică și bisericească – a coloanei a cincea rusești puternic înrădăcinată în Republica Moldova.
Comentatorilor de pe rețele de tipul celui de care am pomenit la începutul acestui articol le-a revenit un rol aparte. Ei trebuiau să atace ținta din ambuscadă, în evantai non-stop, acoperiți de legendele pe care și le-au construit din timp conform instrucțiilor: unul având de exemplu „rădăcini” în mișcarea de eliberare națională, altul „fiind” unionist din talpă și până la sfârșitul lumii, al treilea „veghind” corupția endemică și „taxând” ineficiența economică și de securitate a guvernării.
„Jurnalistul” din povestea noastră le are la o adică pe toate legendele, dar lucrează preponderent și cu tărie sub acoperea luptei cu minciunile regimului sovietic de ocupație. El este adictelea preocupat de datoria profesionistului fără cusururi chemat să servească libertatea de exprimare prin critica intransigentă a puterii. Tagma acestuia – cea mai numeroasă – se apără în stilul consacrat al servanților mașinii putiniste de fabricat minciuni: atacând pe cei care îi scoate la ape limpezi cu invectiva „propagandist al puterii regimului Sandu”. O sugestie plauzibilă, că apele naționale au nevoie de un sistem permanent mult mai profund și mai eficient de salubrizare.
Antidotul onest și sobru al populismului: de ce lumea liberă are nevoie de modelul Maia Sandu
Adevărul este că un jurnalist profesionist nu poate rămâne nici echidistant și nici fără atitudine atunci când lupta dintre bine și rău se dă pe viață și pe moarte. Ucrainenii suferă această luptă pe trupul lor, iar noi am trecut prin această stare în 1992 și în situații pe muchia existenței în deceniile care au urmat. Am suferit din vina agresiunii rusești directe și hibride, dar mult mai mult din cauza lipsei de demnitate, tărie de caracter și de determinare politică din partea așa zișilor lideri ajunși prin varii matrapazlâcuri politice la putere. Mai mult de jumătate dintre ei au ajuns să conducă Republica Moldova pentru că s-au învoit să promoveze fără cârtire vasalitatea față de Rusia.
Maia Sandu a făcut dovada că este alt tip de politician. Ea a citit corect năzuințele poporului ei și nu a renunțat la luptă contra noii politici coloniale a imperiului rus de sub dictatura lui Putin, atrăgându-și furia acestuia. Și, Maia Sandu l-a învins pe Putin în toate confruntările la care a fost provocată. Iar faptul că Maia Sandu se află printre fondatorii Tribunalului Special pentru Crima de Agresiune împotriva Ucrainei și că înființarea fizică a acestuia a avut loc la Chișinău în data de 15 mai 2026 pune punctul logic pe această dispută. Or, Tribunalul Special va funcționa pe modelul celui de la Nurenberg, care după cele de-Al Doilea Război Mondial a judecat criminalii de război ai regimului lui Hitler. Putin este deci următorul.
O lume întreagă a fost entuziasmată să vadă cum cauza dreaptă a lui David, întruchipat de intransigenta Maia Sandu îl răpune, pe partea ei de responsabilitate geopolitică, pe fiorosul gigant Goliat, întruchipat de Putin. Lupta însă nu s-a încheiat: Goliat a fost răpus politic și imaginar pe dimensiunea hibridă a Republicii Moldova, iar răpunerea lui de fapt se va întâmpla în timp real atunci când discernământul biblic va adus la împlinire de Europa unită.
Trăim momentul în care Maia Sandu se confruntă simultan și în continuare cu presiuni externe, cu un război la hotar, cu o propagandă acerbă și încercări repetate de destabilizare internă. Republica Moldova are nevoie mai mult ca oricând de un reper de stabilitate și direcție clară. Nevoia de Maia Sandu nu este doar nevoia unui politician, ci nevoia unui proiect de țară bazat pe ordine, pe lege și pe apropiere de Europa.
Maia Sandu a devenit și în plan european un simbol al unei rupturi de vechiul model politic dominat de oligarhie, dependență de Kremlin și instituții captive. Pentru mulți cetățeni, ea reprezintă ideea că statul poate funcționa în interesul oamenilor, nu al grupurilor obscure de interese. Într-o regiune zguduită de război și nesiguranță, această încredere are o certă valoare strategică.
Importanța unui om politic ca Maia Sandu vine și din faptul că Republica Moldova traversează cu adevărat o perioadă decisivă: fie continuă drumul spre Uniunea Europeană și se apropie de România până la dimensiunea pe care o cere dreptatea istorică, fie riscă să revină în zona gri a influenței rusești. În acest context, Maia Sandu este portretul robot al liderului post-populist și percepută ca atare drept garantul orientării europene, al relației cu partenerii occidentali și al păstrării direcției prevăzute ca finalitate în Declarația de Independență a Republicii Moldova.
Desigur, niciun lider nu este perfect, iar societatea democratică are nevoie de critică și dezbatere. Însă, dincolo de disputele politice curente, miza momentului este mai mare decât destinul unui singur om politic. Este vorba despre direcția istorică a Republicii Moldova. Iar pentru majoritatea cetățenilor Republicii Moldova, nevoia de Maia Sandu înseamnă, de fapt, nevoia de continuitate, de rezistență democratică și de speranță că această fărâmă de țară poate deveni, în sfârșit, parte a unui întreg funcțional, european și național.
Valeriu Saharneanu
