La Gimnaziul „Valeriu Burduja” din satul Șeptelici a avut loc una dintre cele mai emoționante sărbători dedicate celor mici – „Adio Abecedar”, un eveniment care marchează încheierea primei etape din viața școlară a elevilor clasei I.
Sărbătoarea a fost organizată de învățătoarea Rodica Știrbu, cea care, cu multă răbdare, dedicație și grijă, îi călăuzește pe elevi în drumul lor educativ, ajutându-i să descopere primele litere, primele cuvinte și frumusețea cunoașterii. Prin implicare și dăruire, aceasta reușește să transforme fiecare lecție într-o experiență valoroasă pentru copii.
În cadrul evenimentului, elevii au pregătit un program artistic deosebit, plin de emoție și sinceritate. Cei mici au recitat poezii, au interpretat cântece și au prezentat momente artistice care au adus zâmbete și aplauze din partea părinților, profesorilor și tuturor celor prezenți. Atmosfera a fost una caldă și plină de emoții, iar fiecare moment a reflectat munca, implicarea și progresul copiilor pe parcursul primului an de școală.
„Adio Abecedar” nu reprezintă doar o simplă festivitate, ci un simbol al începutului drumului spre cunoaștere. Pentru elevi, această zi a fost una memorabilă, în care și-au luat rămas bun de la prima carte care i-a învățat să citească și să descopere lumea literelor.
Cu multe emoții, zâmbete și aplauze, elevii clasei I au demonstrat că primul pas în universul educației a fost făcut cu succes, iar experiențele și amintirile create în acest an vor rămâne pentru mult timp în sufletele lor.
Reportaj realizat în cadrul studioului pentru tineri MoJo, de la „Observatorul de Nord”, dacă vrei să faci parte din echipa noastră, ne poți scrie AICI.
Reporter MoJo: Marian Ceban














