Elevii de la Liceul Teoretic „Constantin Stere” au învățat despre egalitatea de gen și drepturile omului

0
373

Astăzi, la Liceul Teoretic „Constantin Stere” din municipiul Soroca, a avut loc o activitate educativă dedicată promovării egalității de gen și facilitării accesului la justiție pentru toți cetățenii.

La sesiune au participat 26 de elevi cu vârste între 13 și 14 ani, care au discutat despre importanța respectării drepturilor omului, eliminarea discriminării de gen și combaterea stereotipurilor din societate.

Activitatea a fost interactivă, bazată pe jocuri de rol, dezbateri și exerciții practice. Elevii au fost încurajați să-și exprime ideile și să gândească critic asupra problemelor cu care se confruntă fetele și femeile în viața de zi cu zi.

Evenimentul a fost moderat de Varvara Pereteatcu, reprezentantă a Centrului de Resurse pentru Tineri și Femei DACIA. Ea a reușit să explice lucruri importante într-un mod clar și accesibil, adaptat nivelului de înțelegere al adolescenților.

„A fost o activitate interesantă. Am învățat că egalitatea de gen înseamnă ca fiecare persoană să aibă aceleași drepturi și oportunități, indiferent dacă este fată sau băiat.” – a spus David Lucavețchii, unul dintre participanți.


Articolul precedentVara prin ochii tinerilor soroceni: Muncă, distracție și planuri de viitor / VIDEO
Articolul următor10 trucuri simple care îți ușurează curățenia zilnică

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.