Cubolta, capitala cântecului și a prieteniei – Festivalul „Un popas la noi cu cântec, dans și voie bună”, ediția a XVI-a

0
64

   Recent, satul Cubolta din raionul Sîngerei s-a transformat într-o adevărată scenă a folclorului românesc, găzduind ediția a XVI-a a Festivalului Internațional „Un popas la noi cu cântec, dans și voie bună” – un eveniment de suflet dedicat folclorului, tradiției și comunității.

 

Evenimentul a adunat sute de oameni dornici să trăiască împreună frumusețea tradițiilor, fiind organizat de Primăria Cubolta, în colaborare cu Secția Cultură a Consiliului Raional Sîngerei, în memoria fraților Țurcanu Vladimir și Valeriu, a lui Eugeniu Ciubuc, Nicolae Bârsan și a coregrafului Ion Sambriș, personalități care au lăsat o amprentă puternică asupra culturii locale.

Festivalul a fost deschis oficial de primarul comunei Cubolta, Alexandru Sîrbu, care a transmis un mesaj de apreciere, menționând că lucrurile se fac în parteneriate, în comun și în echipă. Un moment special a fost binecuvântarea, oficiată de protoiereul Pavel Gorea, însoțit de un sobor de preoți. Prezența lor a dat o notă de solemnitate și a reamintit tuturor că tradiția și credința merg mereu mână în mână, păstrând vii valorile comunității.

Un mesaj de mulțumire primarului Alexandru Sîrbu pentru organizare a venit și din partea domnului Tudor Ulianovschi, care a remarcat rolul acestui festival în păstrarea și promovarea tradițiilor.

La eveniment au participat invitați de seamă din România: viceprimarul comunei Aroneanu, județul Iași, și primarul orașului Milișăuți, județul Suceava – Vasile Cărare.

Atmosfera a fost una de sărbătoare încă de la primele ore, când artiști și dansatori din întreaga țară au sosit la Cubolta, aducând pe scenă  porturi populare, cântece autentice și dansuri pline de energie, demonstrând bogăția și diversitatea folclorului moldovenesc.

Programul artistic a inclus ansambluri din raioanele Sîngerei, Edineț, Drochia, Ocnița, Telenești, Florești, Fălești și Bălți, invitați internaționali precum formația „Hora Moldovei”, comuna Aroneanu, Iași, grupul „Trandafir de Bucovina” din Milișăuți, Suceava, interpreții Karina-Maria Zamfirescu, Cătălin Ionuț Diaconu și Raluca Budacă. Publicul s-a bucurat și de recitalul orchestrei „Busuiosc moldovenesc”, condusă de Anatol Vițu, precum și al fanfarei CRC „Nicolae Iorga”, dirijor Ion Nisfoianu. Atmosfera a fost completată de târgul meșterilor populari, expoziții și activități pentru toate vârstele.

Un moment de mare încărcătură simbolică a fost semnarea Acordului de înfrățire între comuna Cubolta, raionul Sîngerei și orașul Milișăuți, județul Suceava, consolidând punți de prietenie peste Prut.

Acest pas a dat undă verde unei noi etape în relațiile dintre cele două localități, punând bazele unei colaborări durabile pe plan cultural.

Vicepreședinta raionului Sîngerei, Vera Serbușca, a mulțumit organizatorilor și a evidențiat importanța de a promova cultura și tradițiile străbune. Din partea Consiliului Raional Sîngerei, au fost oferite cadouri simbolice primarului orașului Milișăuți și viceprimarului comunei Aroneanu, în semn de apreciere și recunoștință pentru înfrățire. De asemenea, au fost înmânate diplome de gratitudine celor doi oaspeți din România.

Semnarea documentului a fost urmată de o horă imensă, în care s-au prins localnici, artiști și oaspeți ai evenimentului. Hora a devenit simbolul unității și al prieteniei dintre Moldova și România – un cerc al bucuriei, care a unit inimi românești.

Festivalul „Un popas la noi cu cântec, dans și voie bună” a demonstrat și în acest an că tradiția nu este doar trecut, ci și viitor o forță vie, care adună oamenii împreună și le dă motive de mândrie și speranță.

Elena-Gabriela ȘTIRBU, corespondentă VIP HTSJ, Centrul de Creație a Copiilor Drochia

 


Articolul precedentPrețurile la gaz și energie electrică nu vor crește – ministrul Dorin Junghietu
Articolul următorVeste nu prea bună: americanii suspendă acordarea de vize pentru şoferii de camion străini
OdN
fondat la 3.11.1998, înregistrat la Camera Înregistrărilor de Stat, membru al Asociaţiei Presei Independente afiliate WAN (Organizaţiei Internaţionale a Ziarelor) din anul 1999, este primul ziar din câmpia Sorocii, care este inclus în Catalogul ÎS "Poşta Moldovei", apare în limba română

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.