Consiliul Raional Drochia organizează duminică, 31 mai 2026, evenimentul „Sărbătoarea Copilăriei”, dedicat celor mici și familiilor din raion. Activitatea va avea loc începând cu ora 14:00, la tabăra „Poenița Însorită” din Drochia.
Potrivit afișului publicat de organizatori, participanții vor avea parte de „o zi plină de culoare, energie și zâmbete”, cu momente artistice și activități de divertisment.
Invitații speciali ai evenimentului sunt creatoarea de conținut Ciao Patricia și interpretul Gabriel Nebunu, care vor susține un program pentru copii și publicul prezent.
Organizatorii își propun să ofere copiilor o zi de sărbătoare într-o atmosferă veselă, cu muzică, distracție și surprize dedicate Zilei Copilului.














