„Caravana Profesiilor” la Colegiul „Mihai Eminescu” din Soroca / VIDEO

0
130

Elevii absolvenți de gimnaziu din raionul Soroca au făcut primii pași spre viitorul lor profesional datorită campaniei de informare „Caravana Profesiilor”. Evenimentul, organizat recent de Colegiul „Mihai Eminescu” din Soroca, și-a propus să aducă mai aproape de tineri oportunitățile educaționale și profesionale disponibile.

La această caravană au participat elevii promoției 2025 din trei instituții de învățământ: Gimnaziul „Nicolae Cornea” din satul Zastânca, Gimnaziul Cosăuți și Gimnaziul „Dumitru Matcovschi” din municipiul Soroca. Ei au avut ocazia să afle detalii importante despre viitorul lor educațional și despre șansele de integrare pe piața muncii.

Daniela Fiodorciuc, șefa secției didactice a Colegiului „Mihai Eminescu”, le-a oferit tinerilor informații despre avantajele studiilor la această instituție: condițiile de acces și înscriere, bursele disponibile, posibilitatea de cazare în cămin și baza tehnico-materială modernă. De asemenea, elevii au fost informați despre perspectivele reale de angajare după finalizarea studiilor.

Evenimentul nu s-a rezumat doar la partea informativă, ci a inclus și un concert festiv, organizat într-un mod prietenos și relaxat, pentru a face experiența și mai plăcută pentru elevi.

„Elevii sunt diferiți. Am văzut elevi entuziasmați, interesați, care ascultau cu atenție. Am observat și reacții pozitive, deoarece mulți și-au revăzut colegii și s-au salutat cu bucurie. Este o experiență binevenită, pentru că îi ajută să conștientizeze mai bine ce își doresc și ce așteptări au. Totodată, au fost și elevi care au rămas indiferenți”, a menționat Daniela Fiodorciuc.


  • ETICHETE
  • DC
Articolul precedentSiegfried Mureșan: Vot final pentru 1,9 mlrd. de euro, cel mai mare sprijin din istoria R. Moldova
Articolul următorHai să ne cunoaștem mai bine / VIDEO

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.