Săptămâna care a trecut ne-a captat atenția cu mai multe evenimente demne de a fi luate în seamă și de a fi dezghiocate „pe îndelete”, dar eu mă voi concentra pe două dintre ele, unul cu efecte pentru viitor și altul – cu referire la trecut. Acestea sunt primul tur al alegerilor prezidențiale din România, care ne va ține cu sufletul la gură până, cel puțin, în seara și noaptea zilei de 18 mai și armistițiul de trei zile cerut de țarul de la Kremlin și refuzat de partea ucraineană care consideră că este nevoie de pace nu pe perioada paradei militare de la Moscova, preconizată pentru data de 9 mai, dar permanent și în condiții de o pace echitabilă.
Așadar, referitor la alegerile din 4 mai este incontestabil faptul că unica necunoscută a fost cine va accede în turul doi pentru a-l confrunta pe suveranistul George Simion or, la acest rol pretindeau, cu șanse diferite, trei candidați – Crin Antonescu, Nicușor Dan și Victor Ponta, de altfel toți trei mult mai experimentați și, de ce nu?, cu mai multe merite pentru a ocupa primul fotoliu de la Cotroceni. Până la urmă, scorul înregistrat nu a fost contestat de nici unul din candidați și, implicit, nimeni și nimic nu poate schimba situația pe care o avem. Oricum, în pofida diferenței mari dintre candidații de pe primele două locuri nu este cazul să afirmăm că zarurile au fost deja aruncate și că unul din candidați nu are nici o șansă, fiindcă istoria alegerilor cunoaște și remontade senzaționale. Nu pun mâna în foc că vom avea parte de o surpriză și de data aceasta, dar nu este loc pentru lamentare și nimeni nu se poate lăsa pradă hazardului. Dimpotrivă, există încă mult electorat, care așteaptă să fie cooptat, iar acesta bazin de peste 30-35 la sută poate fi decisiv în confruntarea finală. Să zicem, dacă la cele 53 la sută din cetățeni cu drept la vot, care au votat în primul tur se vor adăuga încă 10-15 la sută, situația ar putea fi cu totul alta, deoarece, conform analizelor unul dintre candidați, George Simion, a luat aproape tot ce se putea de luat, din primul tur de scrutin.
Sau, ce ar fi dacă numărul basarabenilor care vor veni pe data de 18 mai la Secțiile de votare s-ar dubla, cel puțin (este de unde, fiindcă numărul basarabenilor care sunt cetățeni ai României este de circa 1.000.000)? Cu siguranță, nu și-a spus ultimul cuvânt nici diaspora care, vreau să cred, în mare măsură dorește ca și cei rămași acasă să trăiască ca în Germania, Spania, Italia sau Marea Britanie, dar să nu rămână pradă ambițiilor unor politicieni și să fie monedă de schimb în reglările de conturi dintre niște persoane mai puțin ortodoxe. Pe de altă parte, nu cred că este cazul ca cei doi candidați să-și piardă energia și să pună accentul pe criticile oponentului, fie ele și fondate, dar mai bine să explice celor care încă nu s-au decis punctele forte din Programele lor electorale. Nu cred că pedalarea pe niște „axiome” răsuflate, gen, dacă vine cutare în funcție România va ieși din NATO și Uniunea Europeană va aduce dividende și va înclina balanța în favoarea sa. Astfel de metamorfoze nu țin de competența exclusivă a unui președinte, indiferent cine este acesta or noi, românii, nu putem permite să refuzăm la relațiile cu acei care ne asigură viitorul, în materia de bunăstare și siguranță.
În ceea ce privește armistițiul de pace pentru zilele de 8,9 și 10 mai, dorința lui Putin nu este altceva decât un munte de cinism și ipocrizie. La urma urmei, președintele ucrainean Volodimir Zelensky a reamintit că țara sa nu și-a dorit „nici măcar o secundă” să fie agresată militar de Rusia și a denunțat o nouă „încercare de manipulare” a liderului de la Kremlin Cum adică, trei zile nu bombardăm și nu ucidem, dar până și după pârjolim totul și „recuperăm” ceea ce, chipurile, am pierdut. Pe de-o parte, Putin este gata la orice numai să nu cadă un fir de păr de pe capul veteranilor de război care vor participa la parada militară, iar, pe de altă parte, după 10 mai, rușii sunt gata să omoare din nou copii și să bombardeze orașele și satele ucrainene. Și dacă astfel ar gândi doar acest monstru cu chip de om ar mai fi calea-valea, dar astfel gândesc și procedează majoritatea celor din anturajul său. Bunăoară, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Pescov, declara zilele acestea că „…rușii au mare noroc de un așa președinte ca Putin”. Și dacă acesta se numește noroc, atunci ce este nenorocul? Cum se poate ca un om, care nu doar a distrus viața și viitorul cetățenilor altei țări, dar a trimis în anonimat sau șters de pe harta lumii cultura, arta, știința, sportul propriei țări mai și poate fi aplaudat? Vorba ceea, așa țară, așa popor și așa conducător…
În fine, dacă cu parada militară de la Moscova noi nu avem nici o tangență și nu ar trebui să ne intereseze dacă va fi sau nu va fi respectat armistițiul, în ce privește rezultatul turului doi al alegerilor prezidențiale chiar ar trebui să ne facem griji și să procedăm în consecință. La urma urmei, nu avem multe opțiuni – ori ne concentrăm și salvăm situația, ori lăsăm mâinile în jos și ne lăsăm la mila învingătorului. Referitor la ce va fi după alegeri foarte bine a spus sociologul Remus Ștefureac, citez: „Viitorul președinte, indiferent cine va fi el, va fi în situația în care va controla jocul politic legat de nominalizarea viitorului premier, poate manevra și calibrarea viitoarei majorități parlamentare, va avea o putere foarte mare, mai ales că va beneficia și de legitimitatea puternică, în primele luni ale mandatului, de votul popular”.
Și încă ceva. Referitor la întrebarea din titlu am și eu o curiozitate – narativul în cauză mai rămâne actual sau a fost o simplă lozincă care și-a trăit traiul și și-a mâncat mălaiul…
