În spiritul sărbătorilor pascale, profesoara Valeria Ceban, împreună cu elevii claselor a V-a și a VII-a, dar și alături de colegii din cadrul IP Gimnaziului „Valeriu Burduja” din satul Șeptelici, a organizat o activitate tematică deosebită, desfășurată în cadrul stagiului de practică al programului de master „Educație inter-/transdisciplinară și strategii didactice”, din cadrul Facultății de Filologie și Istorie, sub coordonarea profesorului habilitat Adrian Ghicov.
Evenimentul a avut drept scop valorificarea tradițiilor pascale prin activități creative și interactive, menite să dezvolte spiritul artistic și colaborativ al participanților.
Pe parcursul activității, elevii au participat cu entuziasm la atelierul de încondeiere a ouălor, unde și-au demonstrat imaginația și îndemânarea, realizând lucrări viu colorate și originale. Totodată, cadrele didactice s-au implicat activ în confecționarea lumânărilor parfumate, transformând momentul într-o experiență plăcută de socializare și cooperare.
Atmosfera festivă a fost completată de realizarea unor compoziții tematice, desene pascale și alte activități artistice, toate desfășurate într-un cadru cald, prietenos și plin de creativitate.
Prin această inițiativă, organizatorii și-au propus să promoveze tradițiile pascale, să încurajeze creativitatea și să consolideze spiritul de echipă în rândul elevilor și profesorilor, demonstrând încă o dată importanța activităților educative desfășurate într-un context interactiv și colaborativ.
Reportaj realizat în cadrul studioului pentru tineri MoJo, de la „Observatorul de Nord”, dacă vrei să faci parte din echipa noastră, ne poți scrie AICI.
Reporter MoJo: Marian Ceban














