A fost condamnmat la închisoare pentru că a înscenat furtul propriului automobi

0
100

În încercarea de a obține o despăgubire de 30.000 de euro de la o companie de asigurări, un bărbat originar din Republica Moldova a fost condamnat la doi ani și jumătate de închisoare în România, informează moldpres.md.

Bărbatul a reclamat în județul Iași că autoturismul ar fi dispărut după ce acesta l-ar fi lăsat pe marginea drumului din cauza unei defecțiuni. La scurt timp, a depus și cererea de despăgubire la firma de asigurări din Republica Moldova, întrucât polița acoperea inclusiv riscul de furt.

În urma verificărilor, polițiștii au constatat neconcordanțe în declarațiile bărbatului. Una dintre cheile mașinii, aflată în posesia acestuia, a arătat că autoturismul a mai parcurs aproximativ 230 de kilometri la o zi după presupusul furt, indicând că vehiculul nu fusese sustras.

Anchetatorii au stabilit că bărbatul și-a înscenat furtul pentru a obține banii din asigurare. Instanța l-a găsit vinovat de inducerea în eroare a organelor judiciare și l-a condamnat la 2 ani și șase luni de închisoare cu suspendare.


  • ETICHETE
  • VC
Articolul precedentHoroscopul zilei de 9 ianuarie 2026. Balanțele caută adevărul. Află ce se întâmplă cu zodia ta
Articolul următorCreștinii ortodocși de stil vechi îl prăznuiesc pe Sfântul Ștefan
OdN
fondat la 3.11.1998, înregistrat la Camera Înregistrărilor de Stat, membru al Asociaţiei Presei Independente afiliate WAN (Organizaţiei Internaţionale a Ziarelor) din anul 1999, este primul ziar din câmpia Sorocii, care este inclus în Catalogul ÎS "Poşta Moldovei", apare în limba română

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.