Magia sărbătorilor au revenit la Soroca: „O poveste de iarnă – Tărâmul dorințelor”, la a doua ediție / VIDEO

0
407

Palatul de Cultură din Soroca s-a transformat, duminică, 14 decembrie, într-un veritabil tărâm al viselor, unde muzica, dansul și bucuria copilăriei au dat sens sărbătorilor de iarnă. Cea de-a doua ediție a spectacolului „O poveste de iarnă – Tărâmul dorințelor” a confirmat că evenimentul a devenit deja o tradiție a comunității, oferind publicului o experiență artistică caldă, coerentă și emoționantă.

Evenimentul, organizat de Secția Cultură și Turism a Consiliului Raional Soroca, în parteneriat cu Primăria municipiului Soroca și al Colegiului de Arte „Nicolae Botgros”, a adunat numeroși copii, părinți și bunici. Sala Palatului de Cultură a fost plină, semn clar al interesului crescut pentru manifestările culturale dedicate familiei. Evenimentul poate fi urmărit AICI.

Conceput ca un spectacol unitar, cu fir narativ clar și mesaj pozitiv, „Tărâmul dorințelor” a îmbinat momente muzicale, coregrafice și teatrale într-o poveste de iarnă accesibilă tuturor vârstelor. Scenariul și regia sunt semnate de Gheorghe Șevciuc și Cristina Mardici, iar  scenografia este elaborată de Tamara Șevciuc. Atmosfera a fost una feerică, construită atent prin decor, costume și interpretări, fără excese, dar cu multă sensibilitate artistică.

Pe scenă au evoluat copii și tineri talentați din mai multe colective artistice din Soroca, demonstrând nu doar pregătire artistică, ci și o bucurie sinceră de a fi parte din spectacol. Diversitatea momentelor – de la colinde și piese vocale, la dansuri tematice și tablouri coregrafice – a menținut atenția publicului pe tot parcursul evenimentului.

Programul artistic a reunit un număr impresionant de colective și interpreți, fiecare contribuind la construcția universului feeric al spectacolului. Pe scenă au evoluat copiii de la Studioul vocal „Golden Star”, coordonați de Anișoara Spinei și Inga Rotari, ansamblul vocal „Bujoreii”, alături de interpreții Tatiana și Anatol Rudei, precum și studioul muzical „Media Ton”, condus de Ruslan Zabolotnîi. Momentele coregrafice au fost susținute de cercul de dans „Pasiune” din cadrul Centrului de Creație a Copiilor și Adolescenților „Speranța”, coregraf Liubovi Rusnac, și de clubul de dansuri sportive „Prestige”, coordonat de Mihai Țapu și Oxana Vrancean.

Un accent aparte l-au avut și formațiile care au adus în spectacol tradiția și solemnitatea sărbătorilor de iarnă. „Ceata de Urși” a Colegiului de Arte „Nicolae Botgros” din Soroca, condusă de Gheorghe Șevciuc, a impresionat prin autenticitate, iar corul „Divinitate”, sub bagheta conducătorului artistic Ion Rotari și a dirijoarei Tamara Boboc-Coșciug, Maestru în Artă, a oferit momente de mare încărcătură emoțională. Orchestra de fanfară, dirijată de Sergiu Vrabii, a completat armonios tabloul sonor al spectacolului, demonstrând nivelul ridicat de pregătire artistică al tuturor participanților.

Unul dintre cele mai importante câștiguri ale acestei ediții a fost reacția publicului. Copiii au trăit spectacolul cu entuziasm, iar părinții au apreciat coerența programului, mesajul educativ și atmosfera sigură și prietenoasă. Mulți dintre cei prezenți au remarcat faptul că evenimentul nu a fost doar un spectacol, ci o experiență care a creat amintiri și a consolidat spiritul sărbătorilor de iarnă.

Ajuns la cea de-a doua ediție, „O poveste de iarnă – Tărâmul dorințelor” își confirmă locul în agenda culturală a municipiului Soroca ca un eveniment de suflet, dedicat copiilor și familiilor. Reușita organizatorică și reacția pozitivă a publicului arată că astfel de inițiative nu doar îmbogățesc viața culturală locală, ci contribuie direct la consolidarea comunității. Este un exemplu de eveniment cultural care demonstrează că magia iernii poate fi creată prin profesionalism, implicare și dragoste pentru public.


Articolul precedentSFS: ltima zi operațională pentru încasări și plăți bugetare este data de 30 decembrie 2025
Articolul următorHoroscop săptămânal. Previziuni pentru perioada 15-21 decembrie 2025
OdN
fondat la 3.11.1998, înregistrat la Camera Înregistrărilor de Stat, membru al Asociaţiei Presei Independente afiliate WAN (Organizaţiei Internaţionale a Ziarelor) din anul 1999, este primul ziar din câmpia Sorocii, care este inclus în Catalogul ÎS "Poşta Moldovei", apare în limba română

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.