Doi tineri din Soroca, de 20 și 22 de an, care au ucis cu bestialitate un bărbat din Ocolina, acum urmează să-și afle pedeapsa

0
986

Procuratura Soroca  anunță finalizarea urmăririi penale și trimiterea în judecată a doi tineri de 20 și 22 de ani, acuzați de comiterea unui omor cu deosebită cruzime asupra unui bărbat din satul Ocolina, în noaptea de 14 septembrie 2025, informează procuratura.md

  Potrivit materialelor din dosar, inculpații au mers pe timp de noapte la domiciliul victimei din satul Ocolina, unde, pe fondul unui conflict, i-au aplicat bărbatului multiple lovituri cu pumnii, până când acesta și-a pierdut cunoștința.

Anchetatorii spun că agresorii și-au continuat acțiunile violente, legând picioarele victimei cu o funie și târând-o cu un cal spre pădurea aflată în extravilanul localității, la aproximativ trei kilometri distanță. Unul dintre suspecți conducea calul, în timp ce celălalt lovea victima pentru a o împiedica să ceară ajutor.

Ajunși la marginea pădurii, cei doi i-au dezlegat picioarele bărbatului, după care i-au înfășurat aceeași funie în jurul gâtului și l-au tras din nou după cal. Cum moartea nu a survenit imediat, aceștia au efectuat mai multe acțiuni de sugrumare, fapt care a dus în final la decesul victimei.

Pentru a ascunde urmele infracțiunii, făptașii au acoperit corpul neînsuflețit cu frunze. Ambii tineri au fost reținuți și se află în arest preventiv.

 Conform Codului penal, infracțiunea de omor comis cu deosebită cruzime se pedepsește cu până la 20 de ani de închisoare sau detențiune pe viață.


Articolul precedentTrei tineri vor sta după gratii pentru că au atacat și jefuit un bărbat care făcea comerț în stradă
Articolul următorUn tânăr de 23 de ani a fost trimis în judecată pentru că și-a omorât mama
OdN
fondat la 3.11.1998, înregistrat la Camera Înregistrărilor de Stat, membru al Asociaţiei Presei Independente afiliate WAN (Organizaţiei Internaţionale a Ziarelor) din anul 1999, este primul ziar din câmpia Sorocii, care este inclus în Catalogul ÎS "Poşta Moldovei", apare în limba română

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.