Un șef al Sectorului Poliției de Frontieră din raionul Soroca, este bănuit că ar fi răpit refugiați ucraineni, deposedându-i de bani și bunuri, pentru ca ulterior aceștia să fie trimiși pe front. Vineri, 5 septembrie, ofițerii Serviciului Protecție Internă și Anticorupție al MAI au desfășurat o operațiune în raionul Soroca, în urma căreia l-au reținut, scrie pe surse pulsmedia.md.
Actualizare: Ancheta în dosarul șefului sectorului Cosăuți al Poliției de Frontieră scoate la iveală noi detalii: la domiciliul acestuia au fost ridicate bunuri ce ar aparține unor cetățeni străini care au trecut ilegal frontiera și care ar fi fost transportați forțat în Ucraina.
Potrivit informațiilor din surse apropiate anchetei, acesta este suspectat că, împreună cu alte persoane încă neidentificate, ar fi interceptat mai mulți bărbați din Ucraina care fugeau din calea războiului. Refugiații ar fi fost deposedați de bani și obiecte de valoare, iar ulterior ar fi fost predați autorităților din țara vecină.
Numărul victimelor depășește zece persoane, iar faptele sunt încadrate drept răpire de persoane. Totodată, există suspiciuni că același ofițer ar fi fost implicat și în organizarea unei scheme de migrație ilegală. Acesta a fost reținut pentru 72 de ore, în timp ce ancheta este în plină desfășurare. În paralel, Inspectoratul General al Poliției de Frontieră a dispus inițierea unei anchete interne pentru a verifica circumstanțele și posibilele complicități din interiorul instituției. Ancheta urmează să stabilească atât amploarea ilegalităților, cât și responsabilitatea altor persoane implicate.














