Ziua cea mai grea din săptămână. Află ce au descoperit cercetătorii

0
210

Mitul potrivit căruia prima zi din săptămână este și cea mai proastă a fost demontat. În realitate, această zi este cea mai productivă dintre toate. Marțea este, de fapt, cea mai proastă zi din cursul unei săptămâni, indică noi analize realizate de cercetătorii de la institutul Lonergan Research.

În cadrul unei cercetări pe acest subiect, reprezentanții insituției mai sus citate au intervievat peste 1.000 de cetățeni australieni, toți cu vârste de la 18 ani în sus. Datele obținute în urma acestui demers au fost monitorizate în paralel cu cele mai recente informații despre populație, furnizate de Biroul de statistică australian. Cercetătorii au ajuns la mai multe concluzii. Două treimi din populația milenială (persoane născute în perioada 1981-1996) urăsc diminețile de marți. Unul din cinci australieni a declarat că cea mai stresantă și mai urâtă zi este marțea. Analizele arată că marțea este mai obositoare cu un procent de 30% decât oricare altă zi a săptămânii.

Potrivit concluziilor reprezentanților Lonergan Research, australienii sunt mai predispuși cu 25 de procente să amâne alarma într-o zi de marți decât într-o zi de luni. Noile cercetări susțin, de fapt, mai multe studii realizate în anii anteriori în Statele Unite, precum și în Marea Britanie.

Reprezentanții companiei Direct Health Solutions, care monitorizează zilele de concediu ale angajaților, înregistrează într-o zi de marți aproximativ 1.000 de persoane care nu merg la muncă. Marțea este ziua în care se lipsește cel mai mult de la job din motive de sănătate, potrivit sursei citate.

Un sondaj realizat de cercetătorii americani arată că marțea este considerată a fi cea mai lungă zi de lucru din săptămână. În jurul orei de prânz de marți, angajații spun că sunt cel mai stresați. Într-un alt studiu în care s-a analizat cât se împliniți se simt americanii la locul de muncă s-a arătat că marțea este cea mai urâtă zi din săptămână pentru muncitori.

sursa: playtech.ro


  • ETICHETE
  • EC
Articolul precedentUn adolescent de 16 ani, găsit mort lângă Casa de Cultură
Articolul următorS-a trezit dimineața cu bebelușul său de o lună decedat lângă ea. Tragedie fără margini în raionul Fălești

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.