O nouă veste frumoasă ne-a venit de la luptătorul de stil greco-roman, originar din satul Valiccău, Alex Solovei (Foto: primul din stânga). De data aceasta, multiplul campion republican și deținător al medaliilor de aur, argint și bronz la cele mai prestigioase competiții continentale și mondiale, a cucerit medalia de argint la turneul internațional de la Budapesta.
Până a ajunge în finala mare, Alex Solovei, categeoria de greutate 77 kilograme, a câștigat luptele cu Ismail Barakhoev (Rusia), Zoltan Levai (Ungaria), Aleksa Ilic (Serbia) și Danil Grigorev (Rusia). În finala mare sportivul nostru a cedat în confruntarea cu egipteanul Moustafa Alameldin, campion mondial U20 în 2024. Bravo, Alex! Mulțumim că ne duci faima în lume!














