Un sfert din deputații noului legislativ sunt doamne

0
27

În Parlamentul Republicii Moldova de legislatura a X-a vor activa 26 de femei, ponderea doamnelor deputat fiind de 25,7%, comunică moldpres.

Vârsta medie a deputaților din noul parlament este de 48 de ani, iar fiecare al treilea legislator este jurist. Decanul de vârstă al deputaților, la fel ca în legislatura anterioară, este Eduard Smirnov, care, în acest an, va împlini 80 de ani, iar cel mai tânăr deputat are 24 de ani şi este Dinu Plîngău. Printre deputații din parlamentul de legislatura a X-a sunt pedagogi, ingineri, istorici, medici, jurnaliști, agronomi, manageri. În legislativ vor mai activa un arhitect, un diplomat, un militar, precum și un specialist în arte dramatice. Toți deputații din parlamentul nou ales au studii superioare, iar 43,5% dintre ei au studii de masterat. Un deputat deţine chiar şi titlul de academician. Parlamentul de legislatura a X-a a fost constituit în urma alegerilor parlamentare din 24 februarie 2019.

(moldpres.md)

Articolul precedentContribuabilii pot primi consultanță privind depunerea în mod electronic a Declarației cu privire la impozitul pe venit
Articolul următorStatul va finanţa mai multe operaţii de cataractă
fondat la 3.11.1998, înregistrat la Camera Înregistrărilor de Stat, membru al Asociaţiei Presei Independente afiliate WAN (Organizaţiei Internaţionale a Ziarelor) din anul 1999, este primul ziar din câmpia Sorocii, care este inclus în Catalogul ÎS "Poşta Moldovei", apare în limba română

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.