Astăzi a avut loc conferința de finalizare a proiectului „Turismul rural – un pas sigur pentru sporirea cooperării transfrontaliere între raioanele Soroca și Iampil”, implementat de IDIS „Viitorul” în parteneriat cu autorităţile raionale din aceste două regiuni. Proiectul a fost cofinanțat de Uniunea Europeană prin Programului de Cooperare Teritorială Republica Moldova – Ucraina în cadrul Parteneriatului Estic (EaPTC), implimentat de GIZ și și-a propus dezvoltarea capacităților prestatorilor serviciilor de turism, totodată și a autorităților publice locale din aceste două zone pentru dezvoltarea turismului rural şi cooperarea transfrontalieră. Astfel în cadrul proiectului a fost creată o hartă cu cinci rute turistice comune (Ecoturism: Potecile Nistrene pitorești, Istorică: Pe urmele strămoșilor, Religioasă: Locuri Nistrene sacre, Etno-culturală: Diversitatea Nistreană și Gastronomică: Aromatele gusturi Nistrene), un film documentar despre potențialul turistic al regiunii, pliante ale 15 prestatori de servicii turistice (9 din raionul Soroca și 6 din Iampil), un ghid pentru dezvoltarea afacerilor în turismul rural, etc.
Citiți mai multe detalii în ziarul “Observatorul de Nord” de vineri.