Un bărbat de 71 de ani, condamnat la 20 de ani de închisoare pentru omorul concubinei, comis din gelozie

0
103

Procurorii din cadrul Procuraturii municipiului Chișinău anunță despre pronunțarea unei sentințe de condamnare a unui bărbat de 71 de ani, acuzat de omorul concubinei, comis cu deosebită cruzime, scrie procuratura.md

 Astfel, potrivit sentinței, recent emise de Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, bărbatul a fost recunoscut vinovat, cu stabilirea unei pedepse sub formă de închisoare pe un termen de 20 de ani, cu executare în penitenciar de tip închis. Sentința nu este definitivă și poate fi contestată cu apel.

În cadrul urmăririi penale, procurorii au înaintat învinuirea pe faptul că, , în decembrie 2024, aflându-se în apartamentul din sectorul Centru al municipiului Chișinău, unde locuia împreună cu victima, inculpatul, animat de gelozie, i-a aplicat acesteia multiple lovituri cu un topor în zona capului și a toracelui, provocându-i decesul. Potrivit raportului de expertiză judiciară, moartea femeii de 81 de ani a survenit în urma plăgilor despicate și penetrante ale capului, hemoragiilor și altor leziuni.

Bărbatul și-a recunoscut vinovăția, declarând că a recurs la acest gest după ce ar fi observat, în noaptea crimei, un bărbat ieșind din apartament, în timp ce el se întorcea de la serviciu.

Notă: Persoana acuzată de săvârșirea unei infracțiuni este prezumată nevinovată atâta timp cât vinovăția sa nu va fi constatată printr-o hotărâre judecătorească de condamnare definitivă.


Articolul precedentÎn pofida riscurilor de securitate, poșta electronică Mail.ru continuă să fie utilizată de mai multe licee din R. Moldova
Articolul următorDe astăzi, fermierii din sectorul zootehnic pot solicita sprijin financiar
OdN
fondat la 3.11.1998, înregistrat la Camera Înregistrărilor de Stat, membru al Asociaţiei Presei Independente afiliate WAN (Organizaţiei Internaţionale a Ziarelor) din anul 1999, este primul ziar din câmpia Sorocii, care este inclus în Catalogul ÎS "Poşta Moldovei", apare în limba română

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.