Astăzi salvatorii au intervenit pentru scoaterea unui bărbat dintr-o fântână cu adâncimea de 10 metri, aflată la Soroca-Nouă. Acesta efectua lucrări de curățare a fântânii, iar motivul căderii se pare că ar fi un stop cardiac.
Salvatorii i-au acordat primul ajutor medical, au făcut masaj cardiac, iar persoana a fost preluată de medici. Pacientul este internat în stare extrem de gravă în secția de reanimare a Spitalului Raional Soroca, medicii se luptă pentru viața sa.