Tinerii din Soroca au învățat despre valorile europene la Muzeul de Istorie și Etnografie „Nicolae Bulat” / GALERIE FOTO

0
110

Pe 12 septembrie, Consiliul Raional al Elevilor din Soroca a participat la cea de-a doua activitate din cadrul proiectului „Tineri Promotori ai Valorilor UE”. Evenimentul a fost organizat în parteneriat cu A.O. „STUDEM” din Bălți și a avut loc la Muzeul de Istorie și Etnografie „Nicolae Bulat” din Soroca.

Atelierul a fost dedicat informării tinerilor despre Uniunea Europeană. Elevii au aflat ce înseamnă UE, care sunt țările membre și candidate, cum funcționează instituțiile europene și care sunt valorile comune pe care se bazează această comunitate. Activitatea a fost gândită într-un mod interactiv, astfel încât fiecare participant să poată înțelege mai ușor informațiile și să se implice activ.

Daniel Cojocaru, unul dintre participanți, a spus că această experiență l-a ajutat să vadă Uniunea Europeană ca pe o șansă reală pentru dezvoltarea Republicii Moldova.

„Uniunea Europeană (UE) este o asociere unică de state europene formată pentru a colabora în domenii politice, economice și sociale. Și aceste state membre UE sunt într-o continuă dezvoltare. În această activitate am aflat multe lucruri și informații despre UE. Și am concluzionat că locul Republicii Moldova este acolo în Uniunea Europeană, ea este șansa noastră de a deveni un stat mai puternic, economic, social, politic” –  a spus acesta.

Și Alexandra Sîrghii, participantă la activitate, a subliniat că atelierul a fost util și motivant. Ea a povestit că prin jocuri, exerciții de echipă și testări interactive, elevii au reușit să descopere ce înseamnă valorile europene și de ce sunt importante pentru tineri.

„În cadrul atelierului am descoperit într-un mod interactiv ce înseamnă valorile europene și de ce sunt importante pentru tineri. Am început cu un exercițiu de cunoaștere și o activitate prin care ne-am testat cunoștințele despre Uniunea Europeană. Apoi, lucrând în echipe, am analizat care dintre valorile propuse fac parte din cele europene, iar prezentarea lor ne-a ajutat să înțelegem mai bine principiile pe care se bazează comunitatea europeană. Activitățile propuse și jocul Kahoot au făcut învățarea mai atractivă și au arătat că munca în echipă este esențială pentru promovarea acestor valori. Consider că atelierul a fost o experiență utilă, deoarece nu doar ne-a informat, ci ne-a motivat să fim ambasadori ai valorilor europene în școlile și comunitățile noastre. Din perspectiva mea Uniunea Europeană înseamnă „o mare familie de țări care se ajută între ele și în care copiii pot avea mai multe șanse de a învăța și de a-și împlini visurile.” – a spus ea.

La final, membrii Consiliului Raional al Elevilor au anunțat că vor organiza în instituțiile de învățământ două ședințe de informare pentru colegii lor, pentru a transmite mai departe ceea ce au învățat.

Activitatea face parte din proiectul „Tineri Promotori ai Valorilor UE”, implementat de A.O. „STUDEM” din Bălți, cu suportul Agenției Naționale pentru Tineret, prin Programul anual de Granturi pentru Organizațiile de Tineret 2025.


Articolul precedentAccident rutier la Soroca. Șoferiță amendată, contestație respinsă
Articolul următorJazz și poezie, la Soroca, la 2 octombrie

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.