Tații cu gemeni vor beneficia de concediu extins și indemnizație paternală pentru fiecare copil

0
18

 Tații care au copii gemeni vor beneficia de concediu extins și indemnizație paternală pentru fiecare copil. Modificările au fost aprobate în ședința de miercuri a Guvernului, informează moldpres.md.

Noile reguli vor fi aplicate în cazul taților care au copii gemeni, tripleți, cvadrupleți, sau în cazul adopției simultane a mai multor copii.

Ministra Muncii și Protecției Sociale, Natalia Plugaru, a declarat că această măsură vine ca o continuitate a măsurilor anterioare de susținere a familiilor cu copii mici și oferă posibilitate taților, în special celor cu copii gemeni sau mai mulți copii dintr-o naștere, să beneficieze de concediu paternal, dar și de îndemnizații pentru fiecare copil în parte.

„În ultimii ani, prin măsurile care au fost introduse de Guvern, am reușit, practic, să dublăm numărul taților care iau concediu paternal și toate aceste măsuri, de fapt, vin ca să sprijine un echilibru dintre viața profesională și cea de familie, să ajute familiile cu copii mici prin implicarea activă a taților în creșterea și îngrijirea copiilor din primele luni de viață”, a adăugat Natalia Plugaru.

Astfel, dacă până la 1 iulie 2025, tații, în cazul copiilor gemeni sau a copiilor adoptați frați, beneficiau de o singură indemnizaţie paternală, atunci după aprobarea modificărilor, aceștia vor beneficia de indemnizație paternală timp de 15 zile, pentru fiecare copil. La fel, perioada concediului paternal va putea fi fracționat în 3 părți câte 5 zile pe parcursul anului.

Potrivit datelor statistice, în anul 2025 de acest concediu paternal vor beneficia – 30 de persoane cu copii gemeni, 2 persoane – cu tripleți.

Resursele necesare pentru acordarea indemnizațiilor vor fi acoperite din bugetul asigurărilor sociale de stat. Conform datelor prezentate de CNAS, pentru șase luni din 2025 este nevoie de circa 274,4 mii lei, pentru anul 2026 – 608,0 mii lei, pentru anul 2027 – 669,9 mii lei.


  • ETICHETE
  • VC
Articolul precedentImportant! În cererile pentru acordarea compensațiilor la energie vor fi luate în calcul veniturile obținute în perioada aprilie-septembrie 2025
Articolul următorUn camion încărcat cu semințe de floarea-soarelui s-a răsturnat la Drochia
OdN
fondat la 3.11.1998, înregistrat la Camera Înregistrărilor de Stat, membru al Asociaţiei Presei Independente afiliate WAN (Organizaţiei Internaţionale a Ziarelor) din anul 1999, este primul ziar din câmpia Sorocii, care este inclus în Catalogul ÎS "Poşta Moldovei", apare în limba română

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.