Surpriză muzicală de la Dan Balan: Prima melodie în română din ultimii 14 ani

0
825

O nouă surpriză muzicală din partea lui Dan Balan. Interpretul moldovean a lansat astăzi o piesă în limba română. Acesta a publicat și videoclipul la piesă în care apare chiar el.

„Astăzi lansez prima piesă în limba română după 14 ani. Mă bucur să mă întorc acasă Printre Culori”, a scris Dan Balan pe pagina sa de Facebook, transmite Știri.md cu referire la realitatea.md.

Dan Balan este primul și unicul artist din Republica Moldova nominalizat pentru premiul Grammy, în calitate de coautor al hitului „Live Your Life”, interpretat de cântăreața americană Rihanna și rapperul T.I.

A câștigat numeroase premii internaționale din industria muzicală, printre care Echo Awards și MTV Video Music Awards. Este fondatorul faimosului trio O-Zone și, de asemenea, autorul și producătorul hitului mondial „Dragostea din Tei”, situat în topul charturilor din mai bine de 30 de țări, vândut în mai mult de 12 milioane de copii pe tot mapamondul. Dan Balan este autor și interpret al hiturilor internaționale „Chica Bomb”, „Justify Sex”, „Freedom”.

sursa: stiri.md 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.