Sorocenii au studiat experiența unghenenilor privind crearea și activitatea IP CRDDLR

0
70
   Special pentru ziarul „Observatorul de Nord”, șefa Serviciului de presă a primăriei municipiului Ungheni, Lucia Bacalu, a transmis că, în ziua de 18 noiembrie, reprezentanți ai autorităților publice locale din 5 municipii beneficiare a „Programului național de dezvoltare a orașelor – poli de creștere în Republica Moldova pentru anii 2021 – 2027” (Cahul, Comrat, Edineț, Orhei și Soroca), precum și reprezentanți ai celor trei agenții de dezvoltare regională: Nord, Centru, Sud, au fost la Ungheni pentru a studia experiența municipiului Ungheni privind crearea și activitatea Instituției Publice Centrul de Resurse pentru Dezvoltare Durabilă Locală şi Regională (CRDDLR).
    Este vorba de o instituție care, pe parcursul a 15 ani, a contribuit enorm la elaborarea diverselor strategii și programe de dezvoltare a municipiului Ungheni, care a elaborat sute de proiecte importante pentru comunitate și care acordă în permanență suport organizațiilor neguvernamentale și grupurilor de inițiativă atât din municipiul Ungheni, cât și din raion.
  Cei prezenți au luat cunoștință de istoricul creării acestei instituții unicale – nicăieri în Republica Moldova nu există una similară, de parcursul ei, de implicarea în planificarea strategică, în procesul de identificare a oportunităților de finanțare, în elaborarea planurilor generale. Totodată, s-a vorbit și despre managementul proiectelor de către CRDDLR, începând de la scrierea lor, implementarea și terminând cu monitorizarea… Oaspeții au vizitat centrul Multifuncțional „Regina Maria”, renovat și amenajat, grație unor proiecte.
   Vă reamintim că și în primăria Soroca activează Unitatea de Implementare a Proiectelor, care a elaborat Planul Operațional Local pentru anii 2021-2027.

Articolul precedent130.000 lei pentru renovarea a 14 căsuțe de la Tabăra de odihnă „La Dumbravă”
Articolul următorÎn atenția participanților la trafic: dacă ai depistat o porțiune de drum cu lunecuș…
Redactor-șef al ziarului „Observatorul de Nord”, câştigător în topul „10 jurnalişti ai anului”. Membru al Uniunii Jurnaliștilor din Republica Moldova. Câștigător în TOP-ul „10 jurnaliști ai anului”. În presă din anul 1986. Activitate: corespondent, redactor de secție la ziarul raional din Soroca; corespondent Agenția de știri „Moldpress”, corespondent zonal al ziarului guvernamental „Независимая Молдова”; purtător de cuvânt al prefecturii Soroca, consilierul prefectului. Din anul 1988 fondator și redactor al ziarului „Observatorul de Nord”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.