Pericol de intoxicare cu ciuperci! Cum îl putem evita?

0
132

Direcţia Situaţii Excepţionale Soroca atenționează locuitorii raionului Soroca, cu privire la pericolul ce poate apărea odată cu consumul ciupercilor și îndemnă  cetățenii să nu mănânce ciuperci procurate din locuri neautorizate și să nu le culeagă din pădure, dacă nu sunt siguri de proveniența acestora, întrucât acestea ar putea fi otrăvitoare.  

“ Este recomandat ca în această perioadă să fie evitat consumul ciupercilor, deoarece, cu toate proprietăţile lor benefice, există riscul ca ele să devină dăunătoare sănătății şi chiar toxice provocând intoxicații grave. Din nefericire, an de an, consumul de ciuperci face victime chiar şi în rândul celor care pretind că sânt imbatabili cunoscători ai speciilor comestibile”, menționează Eugeniu Doga, Ofiţer principal al  DSE Soroca.

De multe ori, intoxicarea se produce chiar şi cu ciuperci comestibile, atunci când  se recoltează  în stare prea avansată de maturizare, când ciupercile nu se prepară imediat după recoltare, când se consumă cantități prea mari, acestea fiind greu digerabile, mai spune Doga. Astfel, este foarte important să se înţeleagă că nu există metode speciale de deosebire a ciupercilor otrăvitoare de cele neotrăvitoare sau comestibile, iar cea mai eficientă măsură pentru evitarea intoxicării, este cunoaşterea caracterelor morfologice şi biologice, cum ar fi: forma, culoarea gustul, mirosul, habitatul, perioada de creştere.

În caz de intoxicare cu ciuperci trebuie anunţat imediat medicul, îndeamnă specialiștii DSE. Totodată, este foarte importat să cunoaștem simptomele intoxicaţiilor cu ciuperci, care pot apărea, în dependență de specia ciupercii toxice, între 2 – 15 ore: stări de greaţă, vomă, creşterea ritmului respiraţiei, transpiraţie, salivaţie abundenta, ameţeli, slăbiciune, dereglări de vedere, îngustarea pupilelor, dureri abdominale, diaree puternica uneori cu sînge şi mucozităţi. La copii simptomele sînt mai puternice, adeseori instalându-se coma hepatică de multe ori cu sfârșit letal.

Cum acordăm ajutor?

Dacă se constată apariţia de simptome descrise mai sus se cheamă salvarea deoarece este nevoie de internare urgenta. Este indicat ca pînă la sosirea medicului se începe spălarea stomacului provocîndu-se vărsaturi prin gîdilarea omuşorului. Persoana trebuie sa bea 2-3 litri de apă pe care o va vomita. Procedura se repetă pînă ce iese din stomac apa curată. După aceasta se poate face o clismă sau se poate da un purgativ salin (sare amara sau sulfat de sodiu ). Se vor da apoi 4-5 tablete de cărbune medicinal şi un ceai rece (preferabil din trifoi roşu sau coada calului). Deplasarea la spital se face numai după ce stomacul a fost curăţat şi toxinele eliminate căci altfel ele sunt absorbite uşor în sînge.

Alte recomandări referitoare la consumul de ciuperci:

  • Ciupercile se consumă tinere şi în stare foarte proaspătă.
  • Procurarea ciupercilor din locuri autorizate.
  • Nu consumaţi ciuperci crude.
  • Nu consumaţi ciuperci care au bază piciorului în formă de bulb.
  • Ciupercile culese pe timp ploios se strică repede.
  • Ciupercile culese din locurile unde s-au administrat pesticide şi ierbicide sunt toxice.
  • Se aruncă toate ciupercile bătrâne, degradate şi viermănoase. În ciupercile bătrîne se acumulează urina şi dejecţiile larvelor de insecte.
  • Ciupercile se păstrează în frigider.
  • Ele se curaţă (tăind partea inferioară murdară a piciorului), se spală de 2-3 ori şi se ţin în apă sărată 30 minute pentru înlăturarea viermilor. Trebuie remarcat faptul ca larvele şi insectele consumă atît ciuperci comestibile, cît şi ciuperci otrăvitoare.
  • Se va evita conservarea îndelungată a ciupercilor.
  • Nici păstrarea îndelungată a mîncărurilor cu ciuperci nu este benefică.
  • De asemenea, păstrarea ciupercilor marinate şi sărate în vase de zinc este dăunătoare.
  • Tot dăunătoare este şi păstrarea ciupercilor marinate şi sărate în borcane închise cu capace de fier. Este bine ca în locul capacelor să se pună mai multe rînduri de hîrtie.

  Info OdN                                                     


Articolul precedentVeniți mâine la un dialog cu scriitorii!
Articolul următorFOTOGRAFIA ZILEI: După muncă și răsplată…toamna
fondat la 3.11.1998, înregistrat la Camera Înregistrărilor de Stat, membru al Asociaţiei Presei Independente afiliate WAN (Organizaţiei Internaţionale a Ziarelor) din anul 1999, este primul ziar din câmpia Sorocii, care este inclus în Catalogul ÎS "Poşta Moldovei", apare în limba română

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.