Urmare a măsurilor speciale de investigații, Poliția din Soroca a efectuat percheziții la domiciliul unui bărbat în vârstă de 51 de ani, din localitatea Bădiceni, unde au depistat 70 de cartușe de calibru diferit, deținute ilegal.
Cartușele au fost ridicate pentru a fi supuse expertizei.
Poliția reiterează că în conformitate cu legislația privind regimul armelor și munițiilor, toate persoanele fizice și juridice care dețin în posesie arme sau muniții au obligația să se prezinte la organele de poliție în a căror rază de competență teritorială își au domiciliul sau sediul, pentru verificarea îndeplinirii condițiilor necesare pentru deținerea, portul și folosirea armelor, precum și pentru obținerea documentelor corespunzătoare, în conformitate cu prevederile legii.