Luminița Cetulean: O voce a diasporei care speră la un viitor european pentru Republica Moldova

0
429

Luminița Cetulean, originară din satul Stoicani, raionul Soroca, s-a stabilit de patru ani în Timișoara, România, unde lucrează în domeniul marketingului. Fiind o parte activă a diasporei, ea urmărește atent evoluțiile politice din Republica Moldova și este dezamăgită de rezultatele alegerilor din 20 octombrie.

„Rezultatele alegerilor pentru mine sunt cu un gust amar de dezamăgire. Pe parcursul acestor patru ani de mandant au fost o succesiune de probleme economice care într-un mod sau altul au afectat rezultatele de acum. Însă trebuie să înțelegem ca schimbarea nu se poate întâmpla în doar patru ani”, spune Luminița.

Luminița o susține pe Maia Sandu și eforturile ei de a apropia Republica Moldova de Uniunea Europeană. Ea remarcă schimbările în percepția internațională față de moldoveni, simțite inclusiv în rândul diasporei.

„Maia Sandu a reușit să creioneze imaginea Republicii Moldova în afara hotarelor, a consolidat relațiile cu țările europene, fapt care ne ajută foarte mult pentru integrarea diasporei în țările europene. Dacă înainte europenii știau extrem de puține lucruri despre țara noastră și în general despre moldoveni, ei bine, acum când menționezi că ești din Republica Moldova oamenii au o idee despre noi și despre țara noastră, ceea ce te face chiar fericit. Deci da, cu siguranță politica Maiei Sandu este orientată spre direcție europeană și acest lucru se demonstrează prin fondurile atrase în RM dar și vizitele reprezentanților europeni în RM”. 

Pentru Luminița, direcția europeană rămâne singura cale de dezvoltare economică, subliniind că schimbările importante necesită timp.

„Văd un viitor cu oportunități mari pentru dezvoltarea economică. Maia Sandu are un plan care l-a pus în aplicare încă acum patru ani, iar acum este momentul să continue ceea ce și-a propus. Sunt multe probleme din trecut care sunt greu așa în doar patru ani să le rezolvi și să implementezi unele schimbări”, explică ea.

Totodată, Luminița vede candidatura lui Alexandru Stoianoglo ca pe un pericol real pentru generația ei și pentru cei din diasporă. „Pentru noi, cei care am plecat acum mulți ani pentru o viață mai bună, da, Stoianoglo este un pericol. Este un pericol pentru că dumnealui nu a venit cu un plan exact și în ce direcție dorește să meargă”. 

Cu o experiență de nouă ani în Rusia și de patru ani în Europa, Luminița simte diferențele între cele două lumi.

„Este trist pentru noi, cei care dorim direcția europeană. Cei care doresc această direcție cunoaște cum stau lucrurile în Europa de aceea ne dorim și Republica Moldova să ajungă acolo. Drumuri, infrastructură, locuri de muncă, securitatea în muncă și drepturi, educația, medicina. Pentru cetățenii care nu au ieșit niciodată din Moldova, probabil Stoianoglo este un candidat care promite ceea ce doresc oamenii să audă. Pensii mărite, sau alte lucruri. Cum am spus am locuit nouă ani în Moscova, lucrurile nu-s strălucite în Rusia, sunt sate care nu au electricitate, încălzesc casele cu lemne, și asta se întâmplă într-o țară lider pe export de gaze. Concluzii puteți face după acest aspect”.

„Noi cei din diasporă am susținut economia cu banii trimiși în țară. Susțin schimbarea pro-europeană pentru că am văzut, am locuit în Rusia unde tu nu ai voie să te exprimi, unde organele statului cum ar fi poliția, autoritățile locale nu te aveau de om. Am văzut și acolo sărăcie, am fost implicată în ONG-uri, sunt case în sate la apropiere de Moscova unde nu au lucruri elementare. Am emigrat în România pentru a fi mai aproape de casă și de valorile comune. Noi diaspora, suntem cei care am văzut și altă viață, am văzut că se poate trăi altfel și că Republica Moldova ar putea la fel. Avem resurse, doar că nu avem încă deschidere să le dezvoltăm”.

Locuind în Timișoara, Luminița vede avantajele vieții într-o țară membră a Uniunii Europene și își dorește ca moldovenii să aibă aceleași oportunități acasă.

„Locuiesc în Timișoara unde diaspora atinge 14.000 de moldoveni. Sunt mulți studenți, unii învață aici pentru a se întoarce acasă și să aducă cunoștințele acumulate și profesionalismul în țară. O generație educată înseamnă un viitor prosper. În Europa sunt reguli, drepturi, libera exprimare. Ai oportunitatea de dezvoltare profesională, aderare la fonduri europene pentru a dezvolta o afacere în majoritatea domeniilor. Ai infrastructură, locuri de muncă și facilități. Acest trai poate fi și în Republica Moldova de aceea decizia vă aparține!”.

Deși visează la ziua când va reveni acasă, Luminița își exprimă îngrijorarea cu privire la viitorul țării, mai ales când vede că unii moldoveni și-au vândut votul pentru sume mici.

„De multe ori mă gândesc ca într-o zi voi reveni acasă, însă cum au arătat rezultatele alegerilor, nu-mi pot încredința viitorul în mâinile unor concetățeni care și-au vândut votul pentru 400 lei”.


Articolul precedent10 flori nepretențioase pe care încă nu e târziu să le plantați toamna
Articolul următor27 octombrie – zi de doliu pentru Soroca / VIDEO

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.