Proiectul privind lichidarea școlii din Slobozia Nouă revine pe masa consilierilor după eșecul primei tentative

0
53

Proiectul de decizie privind lichidarea Școlii Primare-Grădinițe din satul Slobozia Nouă este repus pe masa Consiliului Raional Soroca, după ce, la prima examinare, nu a întrunit numărul necesar de voturi. Potrivit documentului, instituția urmează să fie lichidată, iar administrației comunei Tătărăuca Veche i se propune să creeze în satul Slobozia Nouă o instituție separată de educație timpurie și să preia personalul acesteia.

Consiliul Raional Soroca urmează să examineze subiectul la următoarea ședință, la inițiativa președintelui raionului Soroca, Veaceslav Rusnac. Elevilor din clasele primare ar urma să le fie asigurat transport gratuit către instituția de învățământ aleasă de părinți. Cea mai apropiată școală indicată în nota de fundamentare este Gimnaziul „Eva Gudumac” din Tătărăuca Veche, situat la aproximativ 4,5 kilometri de localitate.

Cine și de ce închide școlile din raionul Soroca? / PODCAST AUDIO

Numărul redus de elevi, principalul argument
Direcția Învățământ Soroca motivează necesitatea lichidării prin numărul redus de elevi. În perioada anilor de studii 2020–2021 și 2025–2026, la treapta primară au învățat, în medie, aproximativ nouă elevi anual.

În anul de studii 2025–2026, instituția a avut nouă elevi în clasele primare și 12 copii la grădiniță. Pentru anul următor sunt prognozați 11 elevi la treapta primară și nouă copii la cea preșcolară. Autorii proiectului menționează și scăderea numărului de copii născuți în localitate, care, în următorii ani, ar urma să ajungă la vârsta școlară.

Noile prevederi ale Codului educației stabilesc că instituțiile cu mai puțin de zece elevi trebuie reorganizate în grădinițe, dacă la o distanță de cel mult 20 de kilometri există o altă instituție de învățământ de același nivel sau de nivel superior, cu aceeași limbă de predare.

Școala Primară-Grădiniță Slobozia Nouă a fost inclusă de Ministerul Educației și Cercetării în lista instituțiilor care cad sub incidența acestor prevederi.

Val de reorganizări în școlile din raionul Soroca: una propusă spre lichidare, altele spre comasare

Ministerul a solicitat sistarea finanțării
Consiliul Raional Soroca trebuia să adopte decizia de reorganizare până la sfârșitul anului școlar. După expirarea termenului, Ministerul Educației și Cercetării a acordat autorităților un termen suplimentar, până la 30 iunie 2026.

Pentru că decizia nu a fost adoptată nici până la această dată, ministerul s-a adresat Ministerului Finanțelor și a solicitat sistarea integrală, începând cu 1 iulie, a transferurilor cu destinație specială pentru instituția din Slobozia Nouă.

Totodată, Centrului Național Anticorupție i s-a cerut să evalueze acțiunile și inacțiunile persoanelor responsabile din cadrul Consiliului Raional Soroca și al Direcției Învățământ. În cazul aprobării proiectului, directorul interimar al instituției va trebui să desfășoare procedura de lichidare și de disponibilizare a angajaților, conform legislației. Patrimoniul aferent claselor primare și documentele instituției vor fi transmise Direcției Învățământ Soroca.

Bunurile utilizate pentru activitatea grădiniței vor fi transmise gratuit administrației publice locale. Cheltuielile necesare aplicării deciziei vor fi acoperite din bugetul instituției și din bugetul raional, în limita alocațiilor aprobate. Decizia finală privind soarta Școlii Primare-Grădinițe Slobozia Nouă urmează să fie luată de consilierii raionali.

Consiliul raional Soroca a decis: Școala primară din satul Slobozia Vărăncău se lichidează


Articolul precedentBogdan Melnic a câștigat concursul pentru funcția de specialist al secției Cultură și Turism Soroca.
Articolul următorMeteo, 13 iulie 2026: astăzi vom avea ploi de scurtă durată și valori termice ridicate
OdN
fondat la 3.11.1998, înregistrat la Camera Înregistrărilor de Stat, membru al Asociaţiei Presei Independente afiliate WAN (Organizaţiei Internaţionale a Ziarelor) din anul 1999, este primul ziar din câmpia Sorocii, care este inclus în Catalogul ÎS "Poşta Moldovei", apare în limba română

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.