„Forța Moscovei” vs ”Forța Justiției”. Fostul premier, Ion Chicu, supărat că a fost pus alături de Ilan Șor

0
85

 Instanța a admis cererea de chemare în judecată depusă de către fostul premier Ion Chicu împotriva Consiliului Audiovizualului (CA). Chicu a contestat o decizie CA, în care nu ar fi primit un răspuns satisfăcător la sesizarea sa. Mai exact, liderul PDCM s-a plâns că numele său a fost alăturat nemotivat condamnatului penal Ilan Șor, într-o ediție a emisiunii Ora de ras, de la Jurnal TV. Judecătoria Chișinău, sediul Centru, a anulat decizia CA, oligând instituția să reexamineze petiția. Hotărârea motivată a fost publicată în data de 22 ianuarie.

Ion Chicu a sesizat CA referitor la încălcarea „prevederilor legislaţiei în domeniul serviciilor media audiovizuale şi anume, încălcarea Codului deontologic al jurnalistului precum şi a prevederilor legale în privinţa asigurării informării corecte, art. 13 din Codul Serviciilor Media Audiovizuale”.

„În cadrul emisiunii „Ora de ras” a fost pusă în discuţie persoana reclamantului Ion Chicu, dar şi partidul pe care îl conduce, astfel unul din prezentatorii acestei emisiuni, Anatol Durbală, a expus următoarele: ”Se ştie că Ion Chicu, este susţinut de aceleaşi forţe din afara ţării ca şi Partidul Şor, dovadă este ultima luare de atitudine a lui Chicu în apărarea formaţiunii conduse de Ilan Şor. Partidul Şor, zice Chicu, este o formaţiune nocivă pentru Republica Moldova, ….”. Aceste afirmaţii au fost însoţite de imagini, printre care o poză manipulată tehnic, sau de altfel spus trucată, falsă, în care se prezintă Ilan Şor şi Ion Chicu care îşi strâng mâinile amical, dar şi imaginea numărării unor bancnote cu dolari SUA, în timp ce se afirma despre faptul că ”se ştie că Ion Chicu, este susţinut de aceleaşi forţe din afara ţării ca şi Partidul Şor”,, se arată în cerere.

Chicu a considerat că „este inadmisibilă această manipulare a pozelor şi plasarea imaginii sale alături de Ilan Şor, o persoană condamnată de instanţele naţionale în dosarul fraudei bancare” și s-a plâns CA. Ulterior, instituția l-a informat că „în urma deliberării, nu s-a întrunit numărul necesar de voturi pentru a lua o decizie în privinţa admiterii sau neadmiterii petiţiei”.

Nefiind de acord cu soluția aprobată, Chicu a mers în instanță. Judecătorul Grigorii Cazacu a obligat CA să reexamineze sesizarea fostului premier.

Viorica MIJA, anticoruptie.md


  • ETICHETE
  • VC
Articolul precedentCele mai recomandate alimente antiinflamatoare în perioada rece. Există o mulțime de alegeri delicioase pe care le poți încerca fără regrete.
Articolul următorCopiii din raionul Florești vor beneficia de programe educaționale extrașcolare calitative și interactive
OdN
fondat la 3.11.1998, înregistrat la Camera Înregistrărilor de Stat, membru al Asociaţiei Presei Independente afiliate WAN (Organizaţiei Internaţionale a Ziarelor) din anul 1999, este primul ziar din câmpia Sorocii, care este inclus în Catalogul ÎS "Poşta Moldovei", apare în limba română

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.