Falsul „portului pierdut”: Republica Moldova nu a fost vreodată proprietara Portului Internațional Liber Giurgiulești

0
37

În ultima perioadă, în spațiul public au apărut mesaje despre „pierderea ieșirii la Marea Neagră de către Republica Moldova” și „vânzarea țării pe bucăți”, în contextul negocierilor dintre Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) și Portul Constanța (România) privind achiziționarea Portului Internațional Liber Giurgiulești (PILG). Afirmațiile însă nu corespund adevărului: PILG este o afacere privată, care nu a aparținut niciodată statului moldovean. Acest articol explică situația din jurul PILG și arată cine și cum încearcă să manipuleze opinia publică legat de subiect.

Republica Moldova „riscă să piardă ieșirea la Marea Neagră, iar România ar putea folosi obiectivul în scopuri militare”; „adio ieșire la mare”; „România cumpără portul Giurgiulești pentru 62 milioane de dolari — un activ strategic iese de sub controlul Republicii Moldova”; „Moldova este vândută pe bucăţi. Ce ne mai rămâne?” – sunt doar câteva din mesajele de acest genpublicate în ultimele săptămâni pe FacebookTelegram (aici sau aici), TikTok (aiciaiciaici sau aici) și Instagram.

Afirmații similare au făcut și unii politicieni ca Maxim Moroșan (PSRM), Sergiu Stefanco (Partidul Democrația Acasă) sau Victoria Furtună (Partidul Moldova Mare), politiciană sancționată de Uniunea Europeană (alături de alte persoane afiliate lui Ilan Șor pentru acțiuni de destabilizare a R. Moldova). „Când ai singurul port maritim, trebuie să-l aperi cu orice preț. Dar dacă ești guvernul PAS, îl cedezi în aplauzele diplomaților, sub pretextul investițiilor verzi. Este un act de trădare a intereselor naționale”, a afirmat Furtună.

Afacere privată și proprietate publică. La Giurgiulești există două entități distincte

Afirmațiile nu corespund adevărului, pentru că PILG – obiectul tranzacției dintre BERD și Portul Constanța – nu a aparținut niciodată statului Republica Moldova, acesta fiind o afacere privată în proprietatea integrală a BERD, o instituție financiară internațională.

Așadar, în R. Moldova există două porturi amplasate la revărsarea râului Prut în fluviul Dunărea – PILG (afacere privată), și Portul de Mărfuri și Pasageri Giurgiulești (proprietate publică). Portul de stat nu este scos la vânzare și nu face obiectul negocierilor.

Cele două entități formează Complexul Portuar Giurgiulești, situat pe un sector al fluviului Dunărea și pe râul Prut. Cu alte cuvinte, R. Moldova NU pierde accesul la Dunăre și Marea Neagră, ca urmare a achiziției PILG de către Portul Constanța. Schimbarea proprietarului unui operator portuar nu modifică hotarele sau drepturile suverane ale statului.

Cum a fost creat PILG și de ce nu este al R. Moldova?

Istoria PILG a început în decembrie 2004, când Guvernul de la Chișinău a încheiat un acord de investiții cu trei companii deținute atunci de omul de afaceri azer Rafig Aliyev: Azpetrol SRL (în prezent, Bemol Retail SRL), Azertrans SRL (Danube Logistic SRL) și Azpetrol Refinery SRL (Bemol Refinery SRL). Investitorul a obținut dreptul de a dezvolta infrastructura portuară, care a fost construită din capital privat. Ulterior, proiectul a trecut prin restructurări și litigii comerciale între acționari și creditori.

În 2021, BERD a preluat 100% din capitalul grupului Danube Logistics – operatorul Portului Internațional Liber Giurgiulești. Din acel moment și până la mijlocul lui februarie 2026, al tranzacției cu Portul Constanța, BERD a fost proprietarul integral al operatorului portului. Statul moldovean nu a deținut acțiuni în afacerea PILG.

Aceste procese au fost de natură comercială și corporativă, nu de suveranitate sau cedare teritorială.

România achiziționează PILG și anunță investiții

În decursul anului 2025, BERD și Guvernul României au ajuns la un acord de principiu privind vânzarea PILG către Portul Constanța (România). La distanță de câteva luni, pe 14 februarie 2026, Guvernul de la București a anunțat că tranzacția pentru „cumpărarea operatorului Portului Internațional Giurgiulești, firma ICS Danube Logistics, de către Compania Națională Administrația Porturilor Maritime SA Constanța”, este „în curs de finalizare”.

Este vorba despre o tranzacție comercială între actualul proprietar (BERD) și un potențial cumpărător (Portul Constanța). Nu există un contract de vânzare-cumpărare între Guvernul R. Moldova și România privind acest port, pentru că statul moldovean nu este proprietarul activului.

În urma achiziționării obiectivului, statul român „își asumă angajamente ferme privind dezvoltarea de lungă durată a Portului Internațional Giurgiulești și consolidarea poziției acestuia în regiunea Mării Negre și a bazinului Dunării. Se au în vedere investiții importante, pe termen lung, pentru creșterea capacității portului, îmbunătățirea și modernizarea infrastructurii, precum pentru consolidarea importanței sale strategice în zonă. (…) Totodată, această tranzacție oferă pârghii suplimentare operatorilor din România și Republica Moldova pentru sprijinirea procesului de reconstrucție viitoare a Ucrainei”.

În concluzie, afirmațiile ca „Republica Moldova pierde portul”, „cedează un activ strategic” sau „pierde ieșirea la mare” se bazează pe două manipulări:

  1. Se ignoră faptul că PILG nu a fost niciodată proprietate publică;
  2. Se confundă tranzacțiile comerciale între entități private cu acte de cedare suverană.

Portul Internațional Liber Giurgiulești este amplasat pe secțiunea maritimă a fluviului Dunărea, cu adâncimea disponibilă a apei de până la 7m. Portul e capabil să primească atât nave fluviale, cât şi maritime. PILG gestionează peste 70% din importurile și exporturile realizate pe cale navigabilă, asigurând lanțurile de aprovizionare ale R.  Moldova pentru multiple tipuri de mărfuri.

Ilie GULCA, Stopfals.md

A contribuit: Mihai AVASILOAIE 


Articolul precedent„Fii parte din comunitatea noastră”: Discuții interactive, întrebări directe și răspunsuri de la expert / VIDEO
Articolul următorPatru persoane, reținute de CNA și procurori în flagrant pentru trafic de influență, după primirea unei mite de 40.000 de euro
OdN
fondat la 3.11.1998, înregistrat la Camera Înregistrărilor de Stat, membru al Asociaţiei Presei Independente afiliate WAN (Organizaţiei Internaţionale a Ziarelor) din anul 1999, este primul ziar din câmpia Sorocii, care este inclus în Catalogul ÎS "Poşta Moldovei", apare în limba română

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.