În comunitatea mondială ce ține de domeniul ocrotirii sănătății nu există nici până azi un consens asupra originilor exacte ale virusului SARS-CoV-2, sau COVID-19, care la începutul acestui deceniu a ieșit de sub control și a declanșat o pandemie globală cu milioane de vieți secerate la bilanț. De unde a pornit virusul și cum de a fost posibilă ieșirea lui de sub control? – iată întrebarea care a fost și mai este pe buzele contemporanilor supraviețuitori. Investigațiile instituționale imediate au arătat că epicentrul pandemiei a fost orașul chinez Wuhan. În baza lor a apărut și explicația oficială a autorităților chineze coroborată cu specialiștii Organizației Mondiale a Sănătății(OMS) că pandemia a fost declanșată de un eveniment zoonotic (totul a pornit de la o infecție cu transmitere naturală de la animale (lilieci) la oameni).
A existat însă și o bănuială, devenită între timp teorie: că virusul ar fi provenit dintr-un laborator de profil, dislocat – ce coincidență(!?) – în același oraș Wuhan; că laboratorul executa cercetări – altă stranie coincidență (!?) – asupra coronavirusurilor la lilieci. Întrucât laboratorul este cu regim închis și nici statul comunist chinez nu prea este deschis unor investigații de specialitate mai profunde, în uzul medical și politic a rămas să circule comunicatul bazat pe expertiza oficială chineză, parafată de OMS. Bănuiala cu scurgerea accidentală din laborator a virusului fiind pusă pe polița marilor teorii conspiraționiste ale lumii. Apoi, oricum, după mai bine de doi ani de perturbări socio-sanitare profunde, cu milioane de oameni uciși de virus, omenirea a învins totuși molima, forțând reversia de la declinul sanitar la viața normală cu ajutorul măștilor de protejare a respirației și a vaccinării în masă.
***
Purtarea măștilor era încă obligatorie în multe țări ale lumii când, deja în Europa, un alt eveniment cu impact mondial contagios – de data aceasta nu zoonotic, cu transmitere de la animal la om, ci unul politic-militar, cu transmitere de la țară la țară – a pus din nou pe jar omenirea. La 24 februarie 2022, Rusia a atacat masiv Ucraina, invocând ca motiv prin vocea de metal rece al liderului ei, Vladimir Putin, denazificarea regimului politic al acesteia și demilitarizarea statului ucrainean care, cică, prin dorința lui de aderare la Blocul NATO ar fi pus în pericol securitatea Rusiei.
Cu luni de zile înainte de acest moment, dar mai cu samă în ajunul lui, toată elita politică a lumii era deja cu ochii pe Rusia. Kremlinul – centrul ei politic decizional – părea un laborator în plină fierbere care cu fiecare zi emana aburi din ce în ce mai înțepători. Era evident că în spatele zidurilor de cărămidă roșie ale acestuia se pregătea ceva. Și în afara lor se întâmplau lucruri stranii: unități militare rusești echipate de război dădeau cu precipitare demonstrativă târcoale hotarelor de est și de nord ale Ucrainei, imitând atacuri sub acoperirea exercițiilor planificate. Urma chineză nu este de neglijat nici în cazul acestei pandemii politic-militare declanșate, căci înainte de a semna și emite decretul de începere nemijlocită a „operațiunii militare speciale” – de bombardare și invadare cu trupe terestre a Ucrainei – Putin a fost în vizită la Beijing. Din câte se poate deduce azi, când China se arată a fi stâlpul de care se mai ține pe picioare Rusia, pentru ultima aprobare a planului său de război împotriva Ucrainei, Uniunii Europene, NATO și SUA luate împreună. Împreună, căci toate aceste entități au fost vizate în motivele pentru începerea războiului elucubrate de Kremlin.
Însă povara dezlănțuirii celui mai mare și mai sângeros război de după cel câștigat în secolul trecut de Rusia sovietică sprijinită de o coaliție a Națiunilor Unite împotriva Germaniei hitleriste, a luat-o asupra sa Putin. Ce a fost în capul lui să se pună în poară cu foștii aliați? Ce l-a determinat să dărâme cu tupeul unui scelerat întreaga arhitectură a dreptului internațional edificată după cel de-Al Doilea Război Mondial și să dezlănțuie un război de pricopsire cu noi teritorii din contul statului vecin?
Răspunsul trebuie căutat nu doar în istoria bolii lui Putin ca pacient și persoană politică implicată, ci și în fișa medicală a sistemului din care a provenit. Și aici de mare ajutor ne poate fi renumita deja nuvelă satirică „Inimă de câine” a scriitorului rus Mihail Bulgakov. Lucrarea a fost scrisă în 1925 și publicată pentru prima dată în Uniunea Sovietică abia în 1987, pe vremea deschiderii gorbacioviste. Este una dintre cele mai tăioase critici la adresa regimului sovietic timpuriu și a încercării nesăbuite de a crea un „om nou” prin ideologie. În 1988 a apărut și o ecranizare foarte reușită a nuvelei care dezvăluie, metaforic, clinica transformării unui câine în om și viceversa.
***
Povestea urmărește un experiment medical bizar realizat de Profesorul Preobrajenski, un chirurg de renume mondial din Moscova. Profesorul găsește un câine vagabond, pe nume Șarik, și îi transplantează hipofiza și glandele seminale ale unui bărbat decedat, un bețiv și un delicvent. Spre uimirea tuturor, câinele se transformă treptat într-o ființă umană. Însă, în loc să devină un cetățean model, acesta moștenește toate trăsăturile negative ale „donatorului” uman. Noua creatură își ia numele de Poligraf Poligrafovici Șarikov. Acesta devine obraznic, agresiv, se aliază cu comitetul de bloc bolșevic (condus de Șvonder) și începe să terorizeze gospodăria profesorului. Realizând că experimentul a dat greș și că Șarikov a devenit un monstru social periculos, profesorul decide să inverseze operația, transformându-l pe Șarikov înapoi în câinele blând de dinainte. În alegoria politică a lui Bulgakov, Șarikov reprezintă proletariatul incult care, după Revoluție, a primit putere fără a avea educație sau moralitate. Bulgakov sugerează că transformarea forțată a societății (revoluția) este la fel de nefirească și periculoasă ca și experimentul profesorului. Cartea pune întrebarea dacă omul poate fi „fabricat” sau dacă instinctele și moștenirea genetică/morală sunt mai puternice decât orice intervenție exterioară.
Pentru foarte mulți oameni care au avut nefericirea să treacă prin sistemele represive și de îndoctrinare ideologică ale Uniunii Sovietice, intervenția exterioară – ingineria socială și politică forțată de stat – s-a dovedit a fi mai puternică decât moștenirea genetică. Putin este unul dintre acei nefericiți. Formarea lui ca om cu instincte pozitive de empatie și de milostenie pentru viața celor din jur, a fost în mod categoric și substanțial influențată de instituția în care s-a construit profesional. KGB-ul a fost creat de Lenin în primele zile de după lovitura de stat din noiembrie 1917, ca organizație predestinată activității teroriste contra indivizilor de altă opinie decât cea a bolșevicilor. Instituția a fost necruțătoare cu toată suflarea disidentă care punea la îndoială statul sovietic al dictaturii proletariatului și are la cont milioane de oameni torturați, exterminați în lagăre ori executați în numeroasele temnițe din subordine. La căderea Uniunii Sovietice în 1991 – a statului-mamă –, KGB-ul nu a avut decât de câștigat. Odată cu statul sovietic, a dispărut și Partidului Comunist, cel pe care l-a slujit zeci de ani și care îl ținea în lesă pentru a-și înfricoșa supușii. Venise vremea să ia în mâini proprii puterea în Rusia post-bolșevică și de acest moment organizația s-a folosit din plin.
***
Oligarhii ruși ai anilor 1990 l-au acaparat la timp pe Elțin, primul președinte al noii Federații Ruse, dar acesta s-a dovedit a fi un bețiv senil și iresponsabil. Oligarhii aveau nevoie însă de un patron mai tânăr, mai energic, dar și mai dedicat „nevoilor” lor. Au pus deci la cale o operațiune de înlocuire a ruinei Elțin cu o construcție proprie: mai zveltă și mai docilă. Ca să aibă la îndemână și fiorosul KGB, oligarhii au acceptat candidatura acestuia: figura ștearsă și pricăjită a lui Putin. Așa a început în 1988 experimentul de tip Șarikov, descris de Bulgakov în romanul său alegoric: transformarea unui kaghebist – reprezentantul celui mai feroce clan de asasini – în țar al Rusiei. Au făcut-o nu pentru umanizarea regnului terorist de care se temeau ei înșiși, ci ca să-și facă un țar loial care să-i ocrotească de popor, atunci când se vor pune pe furat de-a binelea. Au neglijat însă fatal capacitatea kaghebistului de a intra imediat în rol și de a acționa sub imperiul strict al interesului de clan.
În scurt timp, creatura – țarul kaghebist – le-a cerut oligarhilor să-și asigure capitalul și viața prin depunerea jurământului de credință noului lor stăpân. A luat kaghebistul-țar în calcul și eventualitatea dezacordului cu această măsură umilitoare: cu punerea la cale a unei operații chirurgicale de revers – de aducere a pacientului lor la starea de până la întronare. A curmat ideea, ordonând să se procedeze cu aceștia în viața reală așa cum proceda Șarikov cu mâțele în lucrarea literară: să-i despoaie fără milă. Oligarhul Berezovski, de exemplu, cel care a depus mărturie publică privitor la rolul său decisiv în operațiunea de înscăunare a lui Putin la Kremlin și care după aceasta a fugit în exil promițând să se dedice detronării făcăturii lui nerecunoscătoare, a fost găsit atârnat de ceva tare în apartamentul său de lux din Londra.
***
Așa se face că viața l-a redactat rău de tot pe Bulgakov. În scenariul zilelor noastre se relevă că înainte să pună mâna pe bisturiu pentru operația de revers, Profesorul și asistenții lui au fost lichidați de canalia scăpată de sub control. Ura ei animalică față de tot ce este de altă conștiință decât a lui, a pus stăpânire pe Rusia. Oponenții pe care i-a avut, ori au fost puși pe fugă, ori au fost închiși sau uciși. După ce a lichidat și strâmbat tot ce mai stătea drept în țara lui, Șarikov a prins să atace vecinii și să amenințe omenirea. Potaia are la îndemână și arma atomică – cea mai de temut. Acum se caută urgent un doctor, care să aibă un remediu. Operația de revers a devenit o necesitate existențială, dar nimeni dintre specialiștii implicați din Europa ori din altă parte a lumii nu știe cum și în ce chip să se apropie de pacient. Un consiliu profesoral internațional în persoana elitei politice a Occidentului discută permanent, de peste trei ani de zile, pe tema punerii coordonate în aplicare a unui tratament specific, în conformitate cu protocolul bisturiului de la distanță. Bisturiu de la distanță însemnând rachete de croazieră de mare putere capabile să pună agresorul la respect și să-l facă să renunțe la escaladarea războiului.
Timpul însă trece fără careva urmări practice. Iar Putin, ca fenomen Șarikov scăpat de sub control, nu numai că își face de cap în voie acolo unde a pus piciorul ori a vârât strâmba, dar se și înmulțește prin efect de contaminare. Așa s-a pricopsit cu un aliat cu greutate în economia politicii globale în persoana președintelui american Trump. Există pericolul ca cei doi să se împreuneze într-o lucrare greu de închipuit de urâtă. MAGA lui Trump și putinismul secolului XXI fiind mult mai apropiate conceptual ca stalinismul și hitlerismul – două extreme care au conlucrat mai întâi, ca mai apoi să se confrunte acoperind cu sânge prima jumătate a secolului XX.
Ne vom repeta spunând că ieșirea din era pandemiei Șarikov este de importanță existențială. Experimentul scăpat de sub control trebuie oprit de urgență. Operația de revers înseamnă revenirea la starea de pace, la situația când o repetare a dezastrului devine imposibilă dacă normele igienei politice sunt respectate în fiecare societate. Dar până acolo mai este.
Valeriu Saharneanu
