Astăzi, la Gribova, raionul Drochia, Centrul Genius a organizat un eveniment interactiv de totalizare a proiectului „Împreună împotriva violenței”, reunind elevi, părinți și cadre didactice într-o experiență educativă inedită, bazată pe dialog, empatie și participare activă.
Participanții au descoperit principiile teatrului social și impactul acestuia în comunitate, urmărind scene interpretate de actori profesioniști, inspirate din situații reale de viață – violență domestică, discriminare și incluziune. Atmosfera s-a transformat rapid într-un exercițiu colectiv de reflecție și acțiune: publicul a intervenit direct în scenă, propunând soluții și alternative la comportamentele de violență și inegalitate.
Evenimentul a fost marcat de energie, solidaritate și spirit civic, oferind un exemplu concret despre cum teatrul poate deveni o metodă de învățare prin empatie și implicare.
Centrul Genius este una dintre cele 10 organizații din întreaga țară care contribuie la prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor și fetelor. Prin inițiative desfășurate în peste 30 de localități, aceste organizații promovează comunități mai sigure, mai echitabile și mai solidare.
Proiectele sunt susținute printr-un apel de granturi lansat de Gender-Centru, sub egida Platformei pentru Egalitate de Gen, cu sprijinul UNFPA Moldova și finanțarea Regatului Unit al Marii Britanii – British Embassy Chișinău.













