Eveniment festiv organizat cu prilejul Sărbătorii Profesionale a lucrătorilor din învățământ / GALERIE FOTO

0
388

Ziua lucrătorului din învățământ a fost celebrată și în raionul Șoldănești. Pentru participarea la acest eveniment, invitații au fost nevoiți să respecte un dress – code, și anume, de a purta ie. La eveniment au fost prezenți managerii instituțiilor de învățământ general și cadrele didactice din instituțiile de învățământ din raion.

Oaspeții de onoare a evenimentului au fost: Mîndru Nicolae, președintele raionului Șoldănești; Macovei Vasile, vicepreşedintele raionului Şoldăneşti; Condrea Aurelia – șef adjunct al Oficiului Teritorial Orhei, sectorul Șoldănești; Protoiereul Vasile Rotari, protopopul bisericilor din raionul Șoldănești; Pîrău Vadim, șeful Inspectoratului de Poliție Șoldănești; Rudei Alic, șef Secție Cultură, Tineret și Sport Șoldănești; dar și alții.

Aţi fost şi rămâneţi promotorii bunătăţii şi demnităţii umane. De Dumneavostră depinde cum se va dezvolta societatea noastră în viitor. Vă mulţumesc, stimaţi pedagogi, pentru munca nobilă, fidelitatea faţă de profesie, efortul zilnic depus la creşterea şi educarea tinerelor generaţii. Vă doresc să fiți și în continuare la fel de responsabili și riguroși, dedicați meseriei pe care ați ales-o, să fiți curajoși în fața provocărilor vieții” s-a alăturat cu un mesaj de felicitare Violeta Popa, șefa Direcției Învățământ Șoldănești.

Președintele raionului Șoldănești, Nicolae Mîndru, a adresat un mesaj de felicitare și de mulțumire tuturor dascălilor pentru muncă zilnică depusă privind dezvoltarea educației în raionul Șoldănești. Lucrătorii din învățământ au fost menționați cu diplome din partea Consiliului Raional Șoldănești. La fel au fost premiați laureații Concursului „Pedagogul Anului” și „Managerul Anului”. Pentru munca asiduă pe care o depun zi de zi, pedagogii au fost decernați cu diplomele Ministerului Educației și Cercetării, diplomele Consiliului Raional Șoldănești, diplomele Direcției Învățământ Șoldănești.

Școala de muzică din orașul Șoldănești, Instituția Publică Liceul Teoretic “Alexei Mateevici” Șoldănești și Centrul de Creație a Copiilor din orașul Șoldănești au recitat poezii și au interpretat cântece în semn de mulțumire pentru eroii principali ai acestui eveniment.

Cu un mesaj de felicitare s-a alăturat și Nadejda Rotari, șefa Serviciului de asistență psihopedagogică: Dragi şi iubiţi ostenitori de pe tărâmul educaţiei, vă dorim multă sănătate, puteri sufleteşti şi trupeşti, curaj, ani îndelungaţi în munca profesională a Domniilor Voastre, însoţiţi de succese frumoase şi încununaţi de mari realizări.

Toți cei prezenți la acest eveniment, au avut parte și de un concert. Atmosfera de sărbătoare a fost întregită de un spectacol impresionant, prezentat de Colegiul de Arte „Nicolae Botgros” din Soroca.

sursa foto: soldanesti.md


Articolul precedentDiploma președintelui raionului Soroca a fost decernată unui grup de 12 pedagogi
Articolul următorIa-i de unde nu-s. RM nu-i ajung două mii de cadre didactice. În raionul Soroca nu ajung 20 de cadre didactice

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.