Tragedia din satul Dubna, raionul Soroca, unde o femeie în vârstă și-a pierdut viața într-un incendiu produs în seara zilei de 19 ianuarie 2026, a stârnit reacții în comunitate. După publicarea articolului, redacția a fost contactată telefonic de Lucia Apostol, originară din localitate, dar stabilită la Chișinău, care s-a arătat nemulțumită de modul în care ar fi fost îngrijită victima.
Femeia a spus că a fost deranjată de felul în care a fost prezentată situația și a ridicat semne de întrebare privind implicarea autorităților locale și a serviciilor sociale. Potrivit acesteia, bătrâna locuia singură după decesul surorii sale și ar fi avut nevoie de mai mult sprijin. Ea susține că în sat ar exista și alte persoane vulnerabile și consideră că trebuie acordată mai multă atenție cazurilor de acest fel.
Totodată, aceasta a povestit că victima nu a fost căsătorită niciodată și că, o perioadă, a locuit împreună cu sora sa. După apariția unor neînțelegeri, cele două ar fi trăit separat, iar în ultimii ani bătrâna ar fi rămas fără sprijin apropiat. Interlocutoarea a mai afirmat că își dorește mai multă responsabilitate și implicare față de oamenii aflați în dificultate.
De cealaltă parte, primarul satului Dubna, Elena Sochirca, respinge acuzațiile și spune că autoritățile au încercat în repetate rânduri să ajute femeia. Potrivit acesteia, bătrâna era nevăzătoare și avea un comportament dificil, refuzând atât lucrătorul social, cât și posibilitatea de a avea un asistent personal.
„Avea un nepot care îi aducea mâncare, iar femeile din mahala o mai ajutau. Mă duceam și eu deseori la dânsa și discutam cu vecinii ca să treacă pe la ea. Din toamnă, o femeie din zonă mergea zilnic să vadă de ea și să o ajute la treburile casei”, a spus primarul.
Primarul mai spune că bătrâna respingea adesea ajutorul de teama că o vor omorî și nu permitea nimănui să intervină în gospodărie. „Era conștientă și nu puteam să mă implic peste voia ei. Am încercat de multe ori să-i oferim sprijin, dar nu accepta”, a precizat Elena Sochirca.














