Viorica Grinco din satul Iorjnița, raionul Soroca, trăiește o viață dedicată pământului și familiei. De dimineață până seara, muncește în gospodărie. Aici, alături de soțul ei, îngrijește animale și culturi agricole, exact cum a învățat încă din copilărie de la bunicii și părinții ei.
Este originară din Șeptelici, dar în anul 1988 s-a căsătorit și s-a mutat în satul soțului. De atunci, au trecut 37 de ani, timp în care ea și bărbatul ei au muncit cot la cot pentru a-și întreține gospodăria și familia.
„Cu soțul ne ocupăm de toate. Avem doi băieți și o fată, dar ei nu mai sunt lângă noi, sunt căsătoriți”, spune Viorica. În gospodărie cresc animale și cultivă ceea ce le este de trebuință: „Creștem răsărită, porumb… ce ne trebuie nouă, pentru gospodărie.”.
Dragostea pentru pământ și animale nu e ceva întâmplător. E moștenită, spune ea: „De la bunica, bunici… și apoi părinții. Așa am crescut.” De mică a văzut cum se trăiește cu rostul satului și a urmat firesc același drum.
Viorica a muncit peste 25 de ani la școala din Iorjnița, ca lucrătoare, făcând curățenie. Și soțul ei a fost angajat acolo, ca paznic. Acum amândoi sunt acasă, după ce instituția s-a închis și anii și-au spus cuvântul. „Nu mă mai duc în altă parte la lucru, că deam am ani, mi-i greu, mi-i rău, nu mă duc…”.
Despre începuturile căsniciei lor, Viorica își amintește cu zâmbet: „Era anul cela tare ploios. Era toamna ploioasă. Pe 3 septembrie 1988 am făcut nunta. În august ne-am întâlnit și în septembrie am făcut nunta.”. S-au cunoscut pentru că bărbatul ei venea des la Șeptelici, unde avea rude – sora mamei lui. Rochia de mireasă? „Nu, n-o mai am. Atunci mi-a dat-o verișoara lui.”.
Cu modestie și simplitate, Viorica Grinco povestește viața ei ca pe o firească curgere de anotimpuri, în care muncile gospodărești, familia și respectul pentru ce e de făcut definesc rostul fiecărei zile.
